„Federația mondială (ICF) a suspendat echipele (de seniori, n. red.) României și Belarus cu efect imediat, după probele adiționale prezentate la ședința Comitetului său Executiv din 13 iulie, la Cracovia. Probele prezentate au făcut dovada unui dopaj sistematic în echipa României, 11 sportivi furnizând probe pozitive în urma unui test în afara competiției în aprilie 2016„, se arată pe site-ul forului mondial.
Majoritatea cazurilor sunt legate de folosirea substanței meldonium, după ce aceasta fost pusă pe lista interzisă de către Agenția Mondială Antidoping (AMA-WADA), pe 31 decembrie 2015.
„Ca parte a federației naționale, echipa de canoe sprint seniori a României și anturajul său vor avea o suspendare de un an din competițiile internaționale, inclusiv Jocurile Olimpice. De asemenea, persoanele în cauză pot face obiectul unor amenzi pentru acțiunile lor sau al unor amenzi dure dacă vor fi descoperite noi dovezi„, se mai anunță în comunicat, care precizează că Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) va decide soarta fiecărui sportiv separat.
România avea două echipaje calificate la JO 2016 după descoperirea cazurilor de dopaj, Valentin Cameneschi, Aurelian Mădălin Ciocan, Cosmin Lulciuc, Răzvan Oltean (K4 — 1.000 m), Iuliana Andreea Țăran, Irina Lauric (K2 — 500 m).
Leonid Carp și Andrei Ștefan Strat, calificați la C1 — 1.000 metri (Leonid Carp) și C2 — 1.000 metri, au fost exonerați de către ANAD deoarece aveau concentrații mici la meldonium și se încadrau în marja acceptată de WADA.
În urma acestei decizii, niciun sportiv român senior nu mai poate concura la vreo competiţie timp de un an, nici măcar la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.