„Dumnezeu mi-a arătat că mă iubeşte pe 28 iunie 2016! Şi îmi pare rău că nu am reuşit să mă gândesc mai profund la asta! Am părăsit aeroportul cu aproximativ jumătate de ora înainte! Uitându-mă la ştiri, am crezut că grozăviile văzute pe ecran reprezintă maximul groazei! M-am înşelat! A doua zi, la 5 dimineaţa, am simţit mirosul de carne arsă şi am văzut cearcănele şi privirea unor ochi adânciţi în orbite – ochii colegilor care scăpaseră ca prin minune! Am observat elanul tuturor de a spăla urmele şi de a reconstitui totul, dar şi disponibilitatea de a oferi informaţii: „aici i-a zburat capul unuia, iar piciorul la 50 de metri în partea cealaltă!” După acelaşi model, copilul meu era singur acasă profitând de disponibilitatea de timp pentru jocurile pe tabletă!”, a povestit Camelia Enescu în interviul acordat life.ro.
Camelia Enescu a lucrat la TAROM România, apoi a devenit directorul general al TAROM – biroul din Israel, pentru ca apoi, să devină director general TAROM Turcia.
Şi-a sacrificat timpul petrecut alături de copil, a trăit mulţi ani în Israel, apoi Turcia, iar fiica sa a fost crescută de bunici. „Prin ochii unei fetiţe de 12 ani, lumea pare diferită şi mirajul Turciei – ţara cu vacanţe de vis şi oameni lipicioşi – ţară în care ieri spunea că ar încerca să meargă la şcoală, se năruie subit: „Mami, m-am răzgândit, trebuie să plecăm de aici, iar tu vii cu mine! Ne ducem în ţara noastră mică!” Uneori, maturitatea înghesuită în universul unui copil ne dă lecţii, nu-i aşa?”, a mărturisit directorul TAROM, care explică în acelaşi interviu pentru life.ro ce s-a întâmplat în ultima lună, după atentatele de pe Ataturk.
„În religia musulmană înmormântarea are loc în ziua decesului, dacă acesta a survenit în cursul dimineţii şi a doua zi, în cazul în care acesta a survenit în cursul după-amiezei sau seara. Aşadar, pe 30 iunie la prânz, cele 14 fotografii ale celor ce şi-au pierdut viaţa în seara zilei de 28 iunie, fiind on-duty, au fost aşezate pe un piedestal negru, sub un imens steag roşu cu chipul lui Kemal Ataturk, în proximitatea intrării în aeroport. Între timp, le-am numărat: sunt 16 fotografii acolo! Toate ecranele afişau o fundiţă neagră pe fond alb, în locul numărului de zbor şi al destinaţiei, iar sute de angajaţi, altădată concurenţi, stăteau umăr la umăr cu garoafe roşii în mâini şi capetele plecate. După un discurs de câteva minute, sute de glasuri cântau hotărât şi tare:;”.
Camelia Enescu a vorbit şi despre recenta lovitură de stat de la Istanbul. A lucrat 24 de ore nonstop şi a gestionat cu bine criza, în contextul în care „compania TAROM a fost prima linie aeriană non-turcă care a operat pe aeroportul Ataturk după declanşarea loviturii de stat”, aşa cum a afirmat managerul.
„La ieşirea din parcarea aeroportului, drumul se îngusta având în faţă două tancuri ale armatei şi o sumedenie de oameni înarmaţi lângă ele. Mi-au făcut semn să trec şi, cu respiraţia oprită, m-am strecurat mai departe. Pe ambele străzi oameni cu bagaje, plase, copii stăteau uitându-se dezorientaţi. La prima intersecţie, într-un întuneric beznă, câţiva bărbaţi alergând cu pistoale în mână trăgeau focuri de armă. Tocmai ce mă felicitam pentru că reuşisem să înaintez, când am văzut în faţa mea zeci de maşini care blocau drumul, iar parte a acestora încercau să întoarcă. Am urmat modelul şi, încolonaţi, am întors pentru a o lua pe contrasens cu avariile pâlpâind. În final, am ajuns la timp pentru a fi la locul potrivit în decursul raidurilor aeriene, care au zgâlţâit serios pereţii!”, a descris admosfera Camelia Enescu.
Directorul TAROM Turcia a trecut prin multe experienţe care au marcat-o, care o fac să se gândească la o relocare în România. În Israel, la Tel Aviv, a trecut printr-o situaţie asemănătoare cu cea de pe Ataturk. „Am părăsit Shuka Karmel cu o oră înaintea unuia dintre atentate. Am fost convinsă că din acest punct de vedere situaţia va fi cu mult diferită în bine. Se pare ca m-am înşelat”.
„Am văzut, însă, şi mii de oameni veniţi în Istanbul în scop turistic, îngroziţi, panicaţi, cu copii mai mici sau mai mari, ori copii plecaţi la olimpiadă fără părinţii lor, blocaţi în aeroport, oameni cu probleme medicale, în situaţii delicate. În ciuda faptului că experienţa m-a făcut adaptabilă în medii culturale diferite, nu reuşesc să asimilez cultural posibilitatea decapitării unui om, pentru că are opinii diferite sau pentru că cel mai probabil a urmat un ordin”, sunt cuvintele Cameliei Enescu.