Structurile teritoriale de poliție rutieră și transporturi din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vrancea au acționat în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată, constatând nouă infracțiuni, dintre care șapte la regimul circulației rutiere și două de altă natură, potrivit unui comunicat al IGPR remis joi AGERPRES.
De asemenea, pentru abaterile constatate, au aplicat 1.264 de sancțiuni contravenționale, dintre care 250 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 957 pentru încălcări ale legislației rutiere și 57 pentru abateri de la alte acte normative.
Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 60 de permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 52 de certificate de înmatriculare.
Din totalul permiselor de conducere reținute, 18 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 14 pentru efectuarea manevrei de depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată la mai puțin de 50 de metri înainte de acestea, iar 28 pentru alte abateri.
Citeşte şi Campanie INEDITĂ a Poliţiei Române: „Puteţi găsi Pokemonii, respectând regulile de circulaţie”