Ministerul de Interne a instituit stare de ALERTĂ în şase comune din Vrancea

Stare de alertă în şase comune din Vrancea. Decizia a fost luată de Ministerul de Interne, informează România TV.
Romania TV
30 mai 2012, 15:50
Ministerul de Interne a instituit stare de ALERTĂ în şase comune din Vrancea

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că au fost luate deja măsurile necesare referitoare la decretarea stării de alertă în şase localităţi din judeţul Vrancea, el subliniind că nu acolo sunt probleme şi că există mai multe râuri care au depăşit cotele de avarie, potrivit Mediafax. „Am luat deja măsuri. Domnul ministru Dobre şi doamna ministru Plumb m-au informat de altfel și în timpul şedinței de Guvern. Nu doar acolo sunt probleme, sunt mai multe râuri importante care au depăşit cotele de avarie”, a spus Ponta.

„Avem pregătit tot sistemul de intervenție. Dacă va fi nevoie de prezența mea, voi merge şi eu acolo. Cel puțin deocamdată, mulțumim lui Dumnezeu, nu au fost victime omeneşti”, a adăugat Ponta.

El a precizat că pagube materiale sunt mai uşor de suportat decât victimele omeneşti. Premierul a spus că eventualele pagube materiale vor fi acoperite din fondul de rezervă al Guvernului. „Sunt informat în timp real de cei doi miniştri (Dobre şi Plumb, n.r.) asupra situaţiei teren. Ce ţine de Guvern vom face ca să preîntâmpinăm şi să limităm pagubele”, a spus Ponta.

În cadrul unei întâlniri cu autorităţile locale, ministrul Rovana Plumb a apreciat că principalele riscuri, la momentul actual, sunt pe râurile Râmnic, Putna şi Trotuş, precum şi pe afluenţii acestora. „În prezent nu avem depăşiri ale cotelor de inundaţii pe aceste râuri, însă ne aflăm în stare de alertă”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

DailyBusiness
ANM anunță brumă, ceață și temperaturi deosebit de mici. VA NINGE!
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Capital.ro
Lege de la UE. România e obligată. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Cel mai puternic drog pe care îl consumăm. Ne distruge lent, dar sigur
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
O tânără în vârstă de 27 de ani a murit la birou. Femeia a leșinat o dată, însă ar fi fost ignorată de superiori. Care este cauza decesului
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
StirileBZI
Vor fi verificate aproape 4,6 milioane de pensii! Cine trebuie să dea banii înapoi
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de un vecin...
substantial.ro
Iranul, acuzat de un val de comploturi de asasinat și răpire în Occident
MediaFlux
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău