Percheziţiile au vizat probarea activităţii infracţionale a 11 persoane, bănuite că, din anul 2012, ar fi constituit un grup organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni economice, informează news.ro.
Potrivit DIICOT, prin înfiinţarea, cesionarea sau preluarea unor societăţi comerciale tip „fantomă”, direct sau prin persoane interpuse, cei 11 ar fi întocmit documente contabile fictive, sustrăgându-se de la plata taxelor către stat.
Grupul infracţional ar fi atras şi alte firme prin intermediul cărora efectua achiziţii intracomunitare de carne sau animale vii de la persoane fizice, „la negru”, animale pe care ulterior le sacrifica într-un abator.
“Achiziţiile erau mascate prin intermediul societăţilor menţionate, care aveau un comportament de tip fantomă (nu pot fi identificate la sediul social, administratorii sunt persoane de cetăţenie străină care nu au domiciliul sau reşedinţa în România), carnea rezultată fiind comercializată pe teritoriul României”, susţin procurorii.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat de anchetatori la 37.000.000 de lei. În acest caz, şapte persoane vor fi conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu, pentru audieri.
CITEŞTE ŞI: Percheziţii la firmele fantomă din jurul Media Pro. Prejudiciul este de peste cinci milioane de lei