O conductă de apă care traversează Bulevardul Gheorghe Duca din zona Gării de Nord din Capitală s-a spart, joi seară, iar asfaltul din apropiere s-a surpat.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră anunţă că au închis, din motive de siguranţă, banda a doua de pe ambele sensuri de mers, dar şi calea de rulare a tramvaielor 42 (Piaţa Presei – Gara de Nord), 45 (Chitila – Gara de Nord) şi 46 (Gara de Nord – Republica), scrie news.ro.
În zonă s-au deplasat lurători de la Apa Nova pentru remedierea avariei.