Un tânăr din localitatea braşoveană Victoria a căzut, vineri dimineaţă, într-o râpă, de la o înălţime de aproximativ doi metri, din Munţii Făgăraş. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral. Pentru recuperarea lui a fost solicitat un elicopert SMURD care însă nu a putut ateriza.
Potrivit monitorulexpres.ro, s-au format echipe de salvamontişti şi jandarmi montani pentru a coborî victima de pe munte.