Anunţ-şoc: Posesorii de drone nu au voie să le ridice oriunde şi oricând. Ce aprobări sunt necesare

Legislația românească interzice în acest moment zborul dronelor în spațiile intravilane din România, iar zborul în extravilan este permis doar după certificarea dronei și anunțarea zborului, a declarat, vineri, Octavian Isăilă, președinte al Institutului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot și specialist în domeniu.
Alina Costache
22 iul. 2016, 12:36
Anunţ-şoc: Posesorii de drone nu au voie să le ridice oriunde şi oricând. Ce aprobări sunt necesare

„În acest moment, în România, zborul cu o dronă sau cu un vehicul fără pilot, așa cum sunt ele denumite, este interzis în intravilan, conform HG nr. 912/2010. Dacă vrei să zbori în extravilan, atunci trebuie să ai drona identificată la Autoritatea Aeronautică Civilă și să suni să anunți zborul la centrul de operațiuni aeriene ROMATSA”, a spus Octavian Isăilă, potrivit Agerpres

Întrebat ce sancțiuni riscă o persoană care lansează o dronă în intravilan, el a răspuns că o astfel de faptă este de natură penală.

„Totodată, cei care vor să vândă drone trebuie să fie certificați de Autoritatea Aeronautică Civilă Română ca vânzători de produse aeronautice și să respecte niște regulamente pe care Autoritatea le pune la dispoziție celor care vor să vândă astfel de echipamente”, a mai spus Isăilă.

El a afirmat că taxele pentru certificarea unei drone ar trebui diferențiate față de celelalte aeronave, în condițiile în care, în prezent, legislația precizează că această taxă este echivalentă cu cea plătită pentru un Boeing 747.

„Se plătesc anumite taxe pentru certificare care, în opinia noastră, a utilizatorilor de drone, ar trebui actualizate. Domeniul dronelor este nou în România. Este reglementat pe baza zonelor de aeronautică mare în acest moment. Avem nevoie de reglementarea zonei de aeronautică mică, adică a zonelor de drone. De exemplu, în acest moment, taxa de certificare a unei drone de 50 de euro este echivalentă cu cea pentru un Boeing 747, ceea ce nu este corect din punct de vedere economic. Astfel că în acest moment este blocată dezvoltarea acestui sector”, a susținut Isăilă, precizând că taxa de certificare este de 90 de euro plus TVA.

Isăilă deține prima dronă identificată oficial în România. El a mai spus că, în cadrul Institutului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot, a fost înființată lângă Târgoviște o bază de training și testare a echipamentelor fără pilot.

„Am considerat că este utilă această bază, întrucât există persoane interesată să asambleze astfel de drone. De asemenea, cei care le cumpără vor să facă antrenament până le identifică sau producătorii vor să facă teste. Ieri am avut și primul partener: Evolio România a testat niște drone pe zona de testare”, a continuat el.

La finele lunii mai, Ioan Chirea, șeful Autorității Aeronautice Naționale Militare din România, declara că autoritățile lucrează în prezent la elaborarea unui Cod aerian al României, care ar putea fi aprobat de Parlament în acest an și care va legifera utilizarea dronelor, astfel încât acestea să nu pună în pericol siguranța traficului aerian.

„Codul aerian al României vizează atât activitatea aviației civile, cât și activitatea aviației militare. Totodată se ia în calcul chiar și activitatea aeronavelor ușoare, precum și a celor fără pilot la bord, așa-zisele drone. Prin această lege se detaliază și se pun în practică anumite cerințe ale utilizatorilor de spațiu aerian. Este foarte importantă această lege, deoarece astfel noi putem realiza un serviciu de căutare și salvare, știm cum să restricționăm spațiul aerian în anumite zone și putem asigura siguranța aeriană”, a precizat Chirea, prezent la o conferință de specialitate.

El a susținut că, în cazul utilizării dronelor, este foarte importantă existența unui aviz de zbor pentru siguranța aeriană, astfel încât aeronavele care zboară în zona respectivă să știe că acolo sunt utilizate astfel de aparate.

Chirea a fost întrebat dacă utilizarea unei drone poate reprezenta un impediment pentru un zbor comercial. „Da, atâta timp cât nu se face o informare că se desfășoară acea activitate. De exemplu, imaginați-vă că este planificat un zbor cu un avion ultraușor într-o anumită zonă și (pilotul avionului — n.r.) se trezește că în zona respectivă acționează niște drone. Oricând există un risc pentru siguranța aeriană”, a explicat el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna în care se mută bucureșteni aproape în fiecare zi. E fix lângă Capitală și traiul e la fel ca în California. Infrastructură bună, se ajunge imediat în oraș, școlile sunt noi și există magazine mari
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI