Când SE REDESCHIDE Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală unde doi pacienţi au murit în condiţii dubioase

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală a fost închisă în urmă cu o săptămână, după ce doi pacienţi au murit în unitatea medicală, unul având larve de viermi pe rană. De săptămâna viitoare, Secţia ATI a spitalului va intra în lucrări de reabilitare, investiţia fiind asigurată de Primăria Sectorului 1 care administrează unitatea. 
Cristina Macuc
22 iul. 2016, 16:55
Când SE REDESCHIDE Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală unde doi pacienţi au murit în condiţii dubioase

Lucrările de reabilitare a secției ATI vor începe săptămâna viitoare și vor dura maxim două luni, dată de la care această secție va redeveni funcțională. Valoarea totală a investiției este de 250.000 euro, fără TVA, și va fi suportată din bugetul local al Sectorului 1, informează administraţia locală. 

„Investițiile în sănătate sunt prioritare pentru administrația pe care o conduc. Era de datoria noastră să investim, de urgență, în redeschiderea Secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, singura clinică de acest gen din țară. Acest spital trebuie să beneficieze de o infrastructură la standarde europene pentru ca actul medical să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache care a avut vineri o întâlnire cu managerul interimar al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu.

Investiția va consta în dotarea celor cinci camere ale secției ATI cu un sistem de climatizare ultramodern, cu pereți din inox achiziționați din străinătate, precum și cu uși glisante din inox.
Cu această ocazie, edilul Sectorului 1 a mai precizat că primăria va investi într-un nou spital de arși doar într-un parteneriat cu Ministerul Sănătății.

Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală a fost ÎNCHISĂ de Inspecţia Sanitară pe 14 iulie. 

Inspecţia Sanitară a dispus suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate. De asemenea, spitalul a fost amendat cu suma de 6.000 de lei.

Decizia a fost luată ca urmare a unui control efectuat după ce un bolnav internat în secția ATI a Spitalului de Arşi a fost filmat având o rană invadată de viermi.

Medicul de la Spitalul de Arşi care s-a ocupat de pacientul cu larve pe răni, audiat de poliţişti

Poliţia Capitalei a desfăşurat cercetări la Spitalul de Arşi în legătură cu cele două cazuri de morţi suspecte înregistrate în ultima perioadă.

O femeie ar fi decedat la Spitalul de Arsuri din București, în urma unei transfuzii de sânge provenit de la donatori de la o altă grupă. Pacienta a fost internată în 13 iunie, când i s-a făcut transfuzia. A doua zi a intrat în șoc post-transfuzional, decesul survenind după o săptămână. Cazul a fost prezentat Direcției de Sănătate Publică pe 27 iunie.

Citeşte şi O femeie a murit la Spitalul de Arşi după ce i s-a făcut transfuzie de sânge cu grupa greşită. Reacţia spitalului

În cel de-al doilea caz, site-ul tolo.ro a publicat o imagine în care se văd viermi, cel mai probabil larve de muște, pe gâtul unui pacient internat cu arsuri la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Arsuri din București. Respectivul pacient a decedat, conform declarației purtătorului de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, însă nu din cauza larvelor.

Mărturia CUTREMURĂTOARE a medicului care a filmat pacientul cu larve pe răni: Asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat

Şi Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă cu privire la situația de la Spitalul de Arsuri din București.

 

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/sectia-ati-a-spitalului-de-arsi-din-capitala-inchisa-de-inspectia-sanitara_303959.html#ixzz4F9pol05l

DailyBusiness
Ratele românilor, în pericol să crească iar? Anunțul BNR
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Capital.ro
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
De ce a dat-o Pepe în judecată pe Raluca Pastramă
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Cod galben de ploi torențiale și vijelii până joi, 19 septembrie. Sunt vizate 9 județe
Capital.ro
Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
substantial.ro
Explozie majoră la un depozit de rachete în regiunea Tver, Rusia
MediaFlux
DISPARE ORA de IARNĂ! S-A VOTAT în UE!
Shtiu.ro
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!