Andreea Bălan a anunțat acum câteva luni că este însărcinată și că urmează să devină mamă în luna octombrie. Tatăl copilului ei este actorul George Burcea, actualul partener de viață al vedetei.
”Mai am o săptămână și intru în luna a șaptea. Am fost la control, iar medicii mi-au spus că totul este în perfectă ordine. Fetița este în parametri indicați, are deja un kilogram… I-am văzut și fața…”, a spus fericita viitoare mămică pentru spynews.ro. Mai mult decât atât, deja frumoasa artistă a început pregătirile pentru evenimentul care va avea loc peste două luni. ”Mama se ocupă de tot ce trebuie să pregătesc pentru venirea pe lume a fetiței. Am primit foarte multe oferte, de când sunt însărcinată, să apar în reclame pentru bebeluși, iar acest lucru îmi va aduce tot ce are nevoie copilașul meu. Oricum, dacă voi naște în luna octombrie, pe 1 noiembrie voi fi, din nou pe scenă, chiar dacă nu voi dansa așa cum o fac de obicei”, a mai spus sexy-graviduța.