Tragediile de la Beirut sau Colectiv s-ar putea repeta oricând în hotelurile de pe litoral. Pompierii sunt exasperaţi

Dezastrul de la Colectiv a scos lumea în stradă, iar schimbarea a fost cerută insistent, sub deviza „aşa nu se mai poate”. Înainte de Colectiv, tragedia de la clubul Beirut a mai arătat încă o dată, dacă era nevoie, cât de fragilă este viaţa unui om, dar şi că indiferenţa autorităţilor faţă de siguranţa oamenilor ucide. Timpul a trecut, dar amintirea incendiilor devastatoare încă mocneşte. Nu într-atât de tare încât să determine operatorii economici, la unison, să sufle şi-n iaurt când vine vorba de prevenirea incendiilor.
Iulian Tudor
25 iul. 2016, 13:37
Tragediile de la Beirut sau Colectiv s-ar putea repeta oricând în hotelurile de pe litoral. Pompierii sunt exasperaţi

Cuantumul amenzilor date de inspectorii ISU aproape s-a dublat în acest sezon, faţă de anul 2014, deşi datele puse la dispoziţie de ISU „Dobrogea” au fost colectate în acest an până la data de 18 iulie 2016, ceea ce înseamnă că, până la finalul sezonului estival, cuantumul sancţiunile s-ar putea chiar tripla faţă de anii trecuţi, scrie cugetliber.ro. De asemenea, principalele cinci nereguli constatate cel mai des de inspectorii ISU pe litoralul românesc au legătură cu riscul la incendiu. După dezastru Beirut şi Colectiv se pare că o parte însemnată a proprietarilor de terase, hoteluri şi restaurante nu a înţeles absolut nimic şi nu a tras nicio învăţăminte. Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu pentru unităţile de cazare şi alimentaţie publică a fost de departe principala neregulă constatată de inspectorii ISU „Dobrogea”.

Citeşte şi Incendiu într-un restaurant din Capitală, 11 copii au fost evacuaţi

De asemenea, nici din punct de vedere al actelor şi a evidenţelor specifice privind apărarea împotriva incendiilor, unităţile de pe litoralul românesc nu stau deloc bine. Inspectorii ISU au mai sesizat şi faptul că se exploatează echipamentele tehnice în condiţii care generează risc de incendiu, dar şi că au lipsit din dotare mijloacele tehnice de primă intervenţie. „Finalizarea oricărui control de prevenire impune întocmirea unui plan de remediere a deficienţelor pe care noi le-am constatat. Acest plan de măsuri trebuie transmis către noi în termen de 15 zile, în care se stabilesc termene şi responsabilităţi pentru îndeplinirea tuturor neregulilor. Apoi, noi verificăm dacă au fost respectate aceste planuri. În general îşi rezolvă problemele, sunt conştienţi că îşi pun în pericol afacerea”, a declarat lt. col. Ion Vlăduţ, prim-adjunctul ISU „Dobrogea”.

Controalele au crescut, iar cuantumul amenzilor aproape s-a dublatProblema este că abia după ce primesc sancţiuni disciplinare şi vizite inopinate ale pompierilor, patronii şi administratorii de hoteluri şi terase realizează că pun în pericol vieţile clienţilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a pus la dispoziţia ziarului Cuget Liber, o situaţie statistică ce cuprinde perioada 2014 şi până în prezent, în legătură cu numărul controalelor efectuate, a deficienţelor constatate şi cuantumul sancţiunilor acordate operatorilor economici. Dacă în anul 2014 au fost efectuate 226 de controale, fiind constatate 1.191 de deficienţe, în acest an, în prima jumătate a sezonului estival a fost depăşit numărul controalelor, 249, inclusiv cel al deficienţelor constatate, 1.873. Cât despre cuantumul sancţiunilor, numărul aproape s-a dublat în acest an, faţă de 2014. Dacă în urmă cu doi ani, pompierii acordau amenzi în valoare de 296.050 lei, în prima jumătate a acestui sezon amenzile acordate însumează 488.400 lei şi trebuie să luăm în considerare că sezonul estival se va încheia peste o lună.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri