Crin Antonescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Arad, că, în lipsa unor argumente clare pentru această taxă, nu va susţine impunerea ei, dar nu crede că mărirea unor impozite este o soluţie.
„Eu nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie. Nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales pe conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva. Filosofia, principiile şi formulele noastre de impozitare negociate la nivelul USL sunt foarte clare: un impozit regresiv, deci 16 la sută rămâne cea mai mare cotă de impozitare (…) Taxa asta de solidaritate e totuşi o formulă care excede înţelegerea noastră pe formula fiscală şi din punctul ăsta de vedere, dacă nu sunt argumente foarte concrete, eu unul nu susţin o asemenea măsură”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a precizat că vor exista totuşi discuţii în PNL pe acest subiect, pentru a se lua o decizie dacă va fi susţinută sau nu supraimpozitarea veniturilor mai mari de 4.500 de lei.
Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a anunţat marţi, premierul Victor Ponta.
Pe 17 mai, premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că Executivul analizează posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate în cazul bugetarilor şi pensionarilor cu venituri excesive, începând cu anul 2013.
„După cele două măriri salariale este posibil ca unii bugetari să aibă salarii mai mari decât în 2010. Atunci există o singură soluţie, pe care o voi discuta cu colegii mei Florin Georgescu, Daniel Dăianu, Liviu Voinea. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem cum facem ca veniturile excesive din zona bugetară, dar nu tăindu-le, eventual printr-o taxă specială, să poată să revină la nivel de normalitate. Dacă există venituri, fie că este vorba de salarii, fie că este vorba de pensii, care depăşesc în mod flagrant 100 de milioane de lei vechi, trebuie să găsim o soluţie, pentru 2013, de taxare de solidaritate”, a declarat Victor Ponta.
Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu nu este de acord cu impunerea unei impozitări suplimentare a bugetarilor cu salarii lunare de peste 4.500 de lei brut. Liberalul a declarat, la RFI, că pragul de la care începe impozitarea este mult prea scăzut şi că taxa este este incorectă, deoarece se aplică doar bugetarilor.
Ruşanu atrage atenţia că un salariu brut de 4.500 de lei reprezintă venituri nete de 3.000 de lei. „Gândiţi-vă că 4.500 de lei în ziua de astăzi înseamnă o mie de euro. Ca să consideri că o mie de euro este un venit exagerat într-o ţară a UE, nu cred că este foarte normal, foarte corect. Ar trebui un barem mult mai înalt, mult mai ridicat”, a argumentat vicepreşedintele PNL.
Din acest motiv, liberalul Dan Radu Ruşanu crede că nivelul de la care ar trebuie să se instituie o taxă de solidaritate ar trebuie să fie aproape de două ori mai mare. „Ar trebui să plece de la opt-nouă mii în sus şi de-abia atunci să discutăm despre această supraimpozitare”, a spus Ruşanu.
VOM REVENI CU AMĂNUNTE.