Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520. Conform legislaţiei în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în limita plafonului de 450.000 de lei pentru un asigurat. Pe baza calculelor experţilor ASF, FGA va suporta, în urma pronunţării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.
Conform Deciziei ASF, societatea are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraţilor evidenţele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potenţialilor creditori în asigurări. Totodată, mandatul FGA de administrator temporar al Carpatica Asig va fi prelungit în vederea îndeplinirii acestei obligaţii de către societate.
De asemenea, asigurătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraţilor atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunţa contractele de asigurare cu societatea Carpatica Asig, cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare aferente, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei de valabilitate a acestora.
Consiliul ASF a hotărât în şedinţa din data de 27 iulie 2016 retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig, pe baza unui set de rapoarte care au evidenţiat starea de insolvenţă a acesteia, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.
Hotărârea Consiliului de retragere a autorizaţiei Carpatica Asig a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum şi cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a mandatului de administrator temporar. Toate acestea evidenţiază deteriorarea accentuată a indicatorilor financiari ai societăţii, conform situaţiilor înregistrate la 31 decembrie 2015, şi respectiv la 30 iunie 2016.