Răsturnare de situaţie: Regele Mihai, aşteptat să participe la funeraliile Reginei Ana

Regele Mihai ar urma să participe la funeraliile soţiei sale, Regina Ana, care vor avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeş.
Filip Stan
03 aug. 2016, 10:00
Răsturnare de situaţie: Regele Mihai, aşteptat să participe la funeraliile Reginei Ana

Imediat după decesul Reginei Ana, tot mai multe voci au anunţat că, foarte probabil, Regele Mihai nu va participa la funeraliile soţiei sale, Regina Ana. Cu toate acestea, Regele Mihai va fi prezent la Curtea de Argeş.

”Am aflat că Majesatea Sa îşi doreste să vină la funeraliile Reginei Ana din România. Mai mult decât atât, se află într-o stare de sănătate bună, poate zbura, poate călători cu maşina. Nu poate sta foarte mult în picioare. Aşadar, Majestatea Sa este aşteptat să participe la funeralii”, scrie tvr.

În momentul de faţă, patru dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai şi Reginei Ana sunt în Elveţia, unde pregătesc funeraliile acesteia din urmă.

Surse din apropierea Casei Regale au mărturisit că în ultima săptămână, Majestatea Sa a fost aproape tot timpul inconştientă.  La Funeraliile Reginei Ana sunt aşteptaţi membri ai familiilor regale din toată Europa.

România se pregăteşte să organizeze funeralii regale, prima dată după aproape 80 de ani. Trupul reginei Ana va ajunge în ţară marţea viitoare. Timp de două zile, joi şi vineri, va fi depus la Palatul Regal din Bucureşti pentru ca oamenii să îşi poată lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Arges, sâmbătă, 13 august, zi în care Guvernul vrea să decrezeze doliu naţional.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Comuna puternic industrializată din România de care s-a ales praful. Este localitatea natală a lui Nicolae Ciucă
Capital.ro
Ungaria e blocată. Viktor Orban a dat ordinul peste graniță. Este oficial
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Lovitură pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani. ARMATA DEVINE OBLIGATORIE!
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Marele coșmar al șoferilor. Pot fi pedepsiți, chiar dacă nu au greșit
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Cauza morții regizorului Bogdan Budes. Ce s-ar fi întâmplat cu el, în timpul nopții. Detalii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Serviciul militar se reintroduce din ianuarie 2025. Vor fi recrutați bărbații de peste 18 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Noua alertă a autorităților din Germania privind contaminarea apei potabile într-o bază militară
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...