Ministrul Agriculturii: Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plăţile pe 2015

Toate plățile aferente campaniei 2015, cu excepția celor cu probleme, vor fi efectuate până la data de 15 august, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după întâlnirea cu reprezentanți ai asociațiilor din zootehnie pe tema neplății subvențiilor.
Iulian Tudor
03 aug. 2016, 18:24
Ministrul Agriculturii: Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plăţile pe 2015

Începând de luni, mai mulți crescători de animale au intrat în greva foamei protestând împotriva neplății subvențiilor pe 2015.

„Dânșii au avut o listă întreagă de revendicări. Cea mai importantă, cred că toată lumea se aștepta, era cea privitoare la termenul până la care plățile se vor face către fermieri. Vorbim aici despre Ajutorul Național de Tranzit pe sectorul zootehnic — ANT 7, ANT 8 și ANT 9. Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plățile, repet, în cea mai mare parte. Știți cu toții că sunt situații în care se întâmplă să mai rămână cei care au fost în control, care mai au anumite erori, și cu toții am căzut de acord asupra acestui termen. Cu toții din administrație, vreau să zic. Am discutat pe cazuri generale și cu domnii care au fost în greva foamei și dânșii au spus clar că suspendă greva foamei până când se plătesc la termen — 15 august, repet termenul — dacă nu, sigur, dânșii vor relua protestul. Sper să nu fie cazul! Noi ne angajăm serios în proces. Sper să nu se mai repete astfel de situații!”, a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Șeful de la Agricultură a dat asigurări că plățile pentru 2016 sunt în pregătire, iar lucrurile sunt în grafic.

„Știm foarte bine că pentru 2016 lucrurile sunt în grafic, deci plățile pentru 2016 sunt în pregătire și acum ne concentrăm pe ultima parte a plăților pe 2015”, a precizat Irimescu.

Întrebat unde s-a produs blocajul, ministrul a dat vina pe erorile administrației, deciziile luate de fosta conducere de la Agricultură.

„A fost eroarea administrației. Practic, deciziile care s-au luat de conducere la vremea respectivă, care au condus la contractarea foarte tardivă cu dezvoltatorul de soft — este vorba de 30 august 2015. Știm bine că, în condițiile în care pe noua Politică Agricolă Comună, din 28 de state membre al Uniunii Europene în 27 de state s-au înregistrat întârzieri din cauza complexității sistemului și, sigur, au fost și lucruri datorate faptului că întotdeauna apar și lucruri neprevăzute. Faptul că sunt mulți fermieri care au vârstă înaintată, care nu știu să citească un regulament și, din păcate, nici Agenția de Plăți, APIA, cu personalul, nu putea să asigure instruirea necesară. Acest lucru în mod sigur nu se va repeta pentru 2016 și vom intra în graficul normal. (…) Luăm acest termen (15 august — n. r.) foarte în serios, să nu se mai ajungă în situații similare”, a subliniat Achim Irimescu.

La rândul său, Costel Caraș, unul dintre fermierii care au recurs la greva foamei ca formă de protest împotriva faptului că nu și-a primit subvențiile pe 2015, a ținut să sublinieze faptul că este vorba doar despre suspendarea grevei până pe 15 august, dată limită promisă de ministru pentru plăți. În cazul în care nu se vor primi banii, fermierii vor relua protestele.

„Întrerupem numai greva foamei. O facem până pe data de 15 august. Dacă în proporție de peste 90% promisiunea de a plăti totalitatea banilor, cu excepția problemelor care v-au fost prezentate — sunt aici în jur de 3.029 de fermieri, din câte îmi aduc aminte din cifre, care au probleme și trebuie să meargă la APIA să și le rezolve…deci, întrerupem până pe 15 august. Dacă se vor plăti banii, noi întrerupem definitiv și ne vedem de vacile noastre, de fermele noastre”, a spus Caraș.

Totodată, Costel Caraș i-a îndemnat pe fermieri să se intereseze la APIA dacă au sau nu probleme și i-a sfătuit să nu aștepte să fie sunați sau notificați de personalul Agenției.

„Mergeți sau sunați la APIA și vedeți dacă aveți probleme. Nu așteptați o notificare! Nu așteptați să vă sune cineva! Sunați, întrebați: ‘Am probleme?’ Dacă sunt probleme, mergeți și rezolvați-le cât mai repede, pentru că va fi o scuză: ‘N-am putut să termin pe 15 august pentru că fermierii au fost notificați și nu mers să-și rezolve problema”, le-a spus Caraș fermierilor.

În plus, el a spus că, dacă nu se vor face plățile până pe 15 august, vor fi proteste și în fața sediului dezvoltatorului de soft, Siveco, întrucât acesta răspunde în solidar cu APIA pentru contractul pe care l-a încheiat cu Agenția și pentru banii pe care i-a primit de la bugetul statului ca să realizeze acest soft.

„Dacă nu se vor ține de promisiune APIA, ministerul, mai este implicată aici firma de soft — Siveco — noi nu ne vom întoarce numai aici (la minister — n. r.) cu protestul, ci vom merge și în fața Siveco, pentru că ei răspund în solidar prin contractul pe care l-au făcut, iar Siveco, prin banii pe care i-a luat — și sunt banii de la bugetul de stat — trebuie să-și rezolve la timp obligațiile”, a avertizat Costel Caraș.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Mașină ciudată prin București. Are peste zeci de ani vechime dar arată ca din viitor
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Ce conțin pachetele cu alimente, în 2025. O nouă categorie de români poate beneficia de acest ajutor de la stat
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
MrBeast intră în cursa pentru achiziționarea TikTok în SUA
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!