Harry Sarfo (27 de ani) s-a născut în Germania, dar a crescut în Marea Britanie. Acest lucru însă nu l-a îmiedicat să treacă de partea Statului Islamic și a petrecut trei luni în ascunzătoarea din Raqqa, informează Daily Mail. A fost arestat chiar atunci când a încercat să se întoarcă în Europa.
După ce a fost prins, el a acordat un interviu pentru New York Times în care a vorbit despre planurile teroriștilor. Sarfo a declarat jurnaliștilor că membrii ISIS nu mai doresc ca europenii să vină în Siria – indiferent în ce scop.
Comandantul grupului din care făcea parte i-a ordonat să se întoarcă în Europa pentru a pregăti un nou val de atentate. „El ne-a vorbit foarte deschis despre situație, spunând că au o mulțime de oameni în diferite țări din Europa care așteaptă ordinul de a-i ataca pe europeni. Iar asta a fost înainte de atacurile din Bruxelles și Paris.”
„Mi-au spus: «Poți să te duci înapoi în Germania? Pentru că de asta avem nevoie în momentul de față.» Și mereu spuneau că au nevoie de ceva care să se producă în același timp. Doreau mai multe atacuri simultane în Marea Britanie, Germania și Franța.”
Sarfo, care se află acum într-o închisoare de maximă securitate din Bremen, a mai dezvăluit cât de mulți teroriști, care au origini europene, au părăsit Siria pentru a se întoarce în locurile natale. Cât a stat în Siria, Sarfo a fost martorul antrenamentelor la care iau parte și copii – at pentru execuțiile brutale, cât și pentru bombardarea sinucigașă.
Sarfo s-a alăturat grupării teroriste deoarece s-a simțit atras de ideologia ISIS și de idealul de a uni oamenii sub un singur drapel, dar de asemenea, le-a spus liderilor că nu este pregătit să ia parte la atentate.
El s-a radicalizat după ce a fost forțat să părăsească Marea Britanie în 2010 și după ce a fost arestat în Germania sub acuzația comiterii unui jaf. În Închisoare, Sarfo a intrat în contact cu un membru Al-Qaeda care se ocupa de recrutarea teroriștilor. În acest fel, a reușit să se alăture Statului Islamic.