„Earl a înregistrat vânturi de 120 km/h, ceea ce arată că a devenit un uragan de categoria 1, pe scara Saffir-Simpson” (care numără 5), au indicat meteorologii americani în buletinul lor recent.
La orele 21.00 GMT, uraganul se afla la circa 110 de kilometri nord-est de insula Roatan, în largul Hondurasului și se îndrepta spre Belize, aflat la distanță de 240 de kilometri.
Earl va continua să avanseze în următoarele ore spre Bay Islands din Honduras și urmează să ajungă joi în Belize, a precizat NHC. Centrul de supraveghere a emis stare de alertă pentru Puerto Costa Maya, din Mexic, țărmurile Belize și Guatemala, aflată mai la sud, alături de Bay Islands.
Sezonul uraganelor 2016 în nordul Atlanticului ar trebui să fie apropiat celui normal, dar ar putea fi totuși mai activ decât cei din ultimii trei ani, potrivit prognozelor Agenției Oceanice și Atmosferice Americane (NOAA).