În trenul care circula pe ruta Mărăşeşti – Buzău se aflau circa 60 de călători, care s-au autoevacuat ori au fost evacuaţi de către angajaţii CFR. Pasagerii au fost preluaţi de o altă granitură care i-a transportat la destinaţie.
„A avut loc un incendiu la sala motoarelor a locomotivei unui tren Regio cu cinci vagoane, cei 60 de călători au fost evacuați într-o zonă de siguranță„, a declarat George Crețu, reprezentant al Biroului de presă al ISU Buzău, potrivit Agerpres.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului care se manifestă la locomotivă, dar şi la primul vagon, cu flacără şi degajare intensă de fum.
Nicio persoană nu a fost rănită.
CITEŞTE ŞI: Circulaţia feroviară, BLOCATĂ în Mehedinţi. O locomotivă a deraiat