Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs la kilometrul 134 al drumului naţional 1, între Buşteni şi Azuga, după ce o camionetă care mergea spre Braşov a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul de tip 8 +1, înmatriculat în judeţul Cluj, în care se aflau nouă persoane, toate din Turda.
În urma impactului dintre cele două maşini, o persoană din autovehiculul de 8 +1 şi-a pierdut viaţa, şapte au fost rănite şi o altă persoană a rămas încarcerată.
Potrivit lui Marius Mihai, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, cele şapte persoane au suferit răni multiple, fiind duse la spital cu ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale SMURD.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova a precizat că pasagerii maşinii 8 +1 implicate în accident sunt cunoştinţe ale şoferului şi mergeau în ţări din Europa.
Traficul în zona producerii accidentului a fost restricţionat.