Dmitri Medvedev, premierul rus: Rusia ar putea întrerupe relaţiile diplomatice cu Ucraina. Decizia finală îi aparţine preşedintelui
Rusia ar putea întrerupe relaţiile diplomatice cu Ucraina, după presupusele acte de sabotaj ucrainene din Crimeea, avertizează premierul Dmitri Medvedev, citat de site-ul agenţiei Tass, citat de Mediafax.
„Nu aş vrea să se ajungă la acest lucru. Dar, dacă nu va exista nicio altă opţiune, preşedintele poate lua o astfel de hotărâre”, a declarat Dmitri Medvedev. „Decizia finală îi aparţine preşedintelui”, a subliniat Medvedev.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a ordonat joi plasarea în stare de alertă a tuturor unităţilor militare din Crimeea şi din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, de teama riscului izbucnirii unui conflict militar cu Rusia, potrivit Mediafax.
Miercuri seară, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat Ucraina că foloseşte metode „teroriste” pentru declanşarea unui conflict în Crimeea, după confruntări soldate cu moartea a doi militari ruşi, în timp ce Administraţia de la Kiev susţine că Moscova caută pretexte pentru intensificarea conflictului militar.