Specialiştii ministerului au propus ca unui condamnat pentru comiterea unor infracţiuni a căror pedeapsă este mai mare de patru ani să i se confişte bunurile, dacă judecătorul consideră că acestea au fost achiziţionate în urma comiterii unor infracţiuni, potrivit news.ro.
În plus, „confiscarea extinsă se dispune dacă instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale şi are în vedere bunurile dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, se arată în proiectul de lege.
În acelaşi timp, nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunţă judecătorul delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competenţe cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă.
Potrivit proiectului de lege, prevederile Codul penal privind confiscarea extinsă se aplică în ceea ce priveşte bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a normei numai în cazul comiterii unor infracţiuni grave, de la proxenetism, trafic de droguri şi spălare de bani, până la infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală sau infracţiuni informatice.