Au trecut mai bine de şase luni de când Ionuţ Gologan, tânărul condamnat la moarte în Malaezia în 2013 pentru trafic de droguri, a primit o veste teribilă. Recursul avocaţilor a fost inutil, judecătorii confirmând pedeapsa primită iniţial, de moarte prin spânzurare. Băiatul de 24 de ani este disperat şi nu ştie la cine să mai apeleze pentru a mai avea o şansă la viaţă. Aflat de atâta amar de vreme după gratii, Ionuţ a început să îşi piardă speranţa că într-o buna zi va ieşi din închisoare şi va ajunge acasă, alături de familia lui. De când a aflat că a fost condamnat definitiv la moarte şi că nu se poate face nimic pentru a fi salvat, Ionuţ îşi petrece majoritatea timpului în celula, plângând. Îşi aminteşte de copilărie şi visează să îşi mai vadă măcar o dată bunica.
Ar putea ajunge acasă până la sfârşitul anului!
Coform unor surse din MAE, autorităţile sunt la un pas să îl convingă pe sultanul din Malaezia să îl lase în viaţă pe băiat: „Au fost trimise zeci de scrisori, se fac eforturi pentru ca Ionuţ să nu moară. Autorităţile române au explicat că tot ceea ce vor este extrădarea lui Gologan, asigurându-l pe sultan că el va plăti aspru pentru faptele sale. Este posibil ca până la sfârşitul lunii viitoare, Ionuţ să fie acasă”, potrivit unor surse cancan.ro.
Sursa: cancan.ro