UPDATE Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a anunţat, luni, că vor fi declanşate verificări interne după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost filmat de News.ro, joi, când şi-a preschimbat permisul de conducere intrând pe uşa din spate şi ocolind astfel coada de circa o mie de persoane.
„Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor s-a autosesizat în urma materialelor de presă apărute şi se efectuează verificări la nivelul direcţiei. La finalul acestor verificări vor fi anunţate rezultatele printr-un comunicat de presă. Sunt verificări interne”, a anunţat luni comisarul-şef Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al DRPCIV, citat de News.ro.
Verificarile declansate de Directia Generala pentru Permise din Ministerul de Interne ii vizeaza pe functionarii care l-au ajutat pe Calin Popescu Tariceanu sa treaca peste rand, in timp ce aproximativ o mie de oameni asteptau afara.
Decizia vine dupa ce, prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a declarat ca urmeaza sa fie declansata o ancheta legata de modul in care presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si-a preschimbat, joi, permisul de conducere intrand pe usa din spate a institutiei, in timp ce la intrarea principala o mie de oameni stateau la coada, arată Hotnews.
Petrovan a precizat ca, daca Politia prin Directia de Permise si Inmatriculari nu va face verificari, atunci acestea vor fi facute de Prefectura.
Si la DNA a fost depusa o plangere impotriva lui Tariceanu, din acelasi motiv.