O pereche de verighete confecţionate din aur „spaţial” costă 17.000 de dolari. În plus, acestea fac parte dintr-o ediţie ultra limitată, de doar 50 de perechi.
De ce acest aur din spaţiu este atât de special? Nu vă gândiţi că este colectat din univers, ci pur şi simplu a fost lansat la bordul unei rachete spaţiale, de pe Spaceport America, pe 30 mai 2011, într-un zbor suborbital.
Space Wedding Rings sunt create de compania Spacewed şi au fost lansate recent la Salonul Internaţional al Bijuteriilor de la Dubai.