Magnatul mexican Carlos Slim Helú propune introducerea săptămânii de lucru de trei zile.”Săptămânile de lucru mai scurte reprezintă o soluţie pentru transformarea civilizaţiei. Istoric, cu cât tehnologia avansează mai mult, cu cât sunt mai multe progrese, cu atât oamenii muncesc mai puţin. Acum se întâmplă că oamenii trăiesc mai mult, au o sănătate mai bună, fără necesitatea efortului fizic. Această civilizaţie necesită mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai puţin efort fizic. Productivitatea a crescut exponenţial, chiar dacă unii economişti neagă acest lucru. Şi vedem că din această cauză şomajul este o problemă în multe ţări, mai ales în Europa. Este important ca oamenii să nu mai iasă la pensie la 50, 60 sau 65 de ani. Cred că ar trebui să se pensioneze mai târziu, dat fiind că au mai multe cunoştinţe şi mai multă experienţă. Iar eu cred că trebuie să lucreze trei zile pe săptămână, pentru a crea spaţiu şi altora”, afirmă Carlos Slim, preşedinte de onoare al companiei América Móvil, potrivit ziaruldeiaşi.ro
Citeşte şi Ce TREBUIE să faci duminică seara că să ai SPOR săptămâna următoare
„În acest mod necesităţile pentru mijloace de transport vor scădea. Statele nu se vor mai confrunta cu problema pensionărilor timpurii, care sunt destabilizatoare din punct de vedere financiar. Calitatea vieţii şi patru zile libere pe săptămână vor stimula numeroase activităţi economice – mai mult turism, divertisment, sporturi, cultură, educaţie. Oamenii pot profita de acesta zile libere suplimentare pentru a continua să acumuleze cunoştinţe”, explică magnatul mexican.