Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe deficitul se apropie de 50%.
Filip Stan
17 aug. 2016, 04:17
Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

“Un medic face 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”

O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămaşi prin ture prelungite. Realitatea arată că mirajul muncii în străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Şi chiar dacă văd dezastrul, autorităţile nu cunosc metodele şi nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor. “Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt oraşe în care specialităţi întregi nu sunt reprezentate, pur şi simplu nu au medici”, recunoaşte chiar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În anul 2015, la nivelul Colegiului Medicilor Cluj au fost înregistrate un număr de 211 cereri pentru obţinerea certificatului profesional curent, necesar exercitării profesiei de medic în afara graniţelor României. „ UMF produce medici, iar ei pleacă. Lipsa de medici s-a văzut în momentul discuţiilor legate de gărzile lunare care trebuie asigurate. Dacă trebuie un medic să facă două gărzi pentru acoperirea graficului de şapte gărzi, rămân cinci gărzi descoperite. Şi s-a ajuns în situaţia anormală ca un medic să facă 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui, iar mulţi nu mai rezistă, sunt terminaţi, storşi ca lămâia. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”, a declarat Radu Vasile, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj, pentru agenţia MEDIAFAX

Despre motivele care stau la baza acestei plecări în masă a medicilor, poate vorbi cel ai bine chiar unul dintre cei care au decis să profeseze în străinătate. Oana Todea este medic stomatolog iar după ce a lucrat în Cluj-Napoca o perioadă, într-un cabinet privat şi într-unul dentar şcolar, a decis, în 2014, la 39 de ani, să plece din România şi să se stabilească în Franţa, în orăşelul Macon, împreună cu soţul său şi cei doi copii. „Aveam 39 de ani când am părăsit România şi părinţii mei mă mai ajutau uneori cu banii. Nu aveam maşină, concediile le făceam la părinţi şi plăteam rate pentru un apartament igrasios”, povesteşte Oana.

Femeia spune că diferenţa majoră pe care a întâlnit-o în Franţa faţă de sistemul medical din România este că tratamentele obişnuite sunt rambursate în proporţie de 70% de către Casa de Asigurări, restul de 30 de procente fiind rambursat de către asigurarea privată a pacienţilor, în condiţiile în care cei mai mulţ au una.„Fără acest sistem, mult mai mulţi francezi şi-ar neglija dinţii, aşa cum fac şi românii de altfel” spune Oana Todea. În ceea ce priveşte francezii care au probleme cu faptul că este imigrantă sau româncă, Oana susţine că „datoria fiecăruia dintre românii plecaţi în străinătate este să schimbe în bine imaginea pe care străinii o au despre noi. Fiecare pacient care pleacă din cabinetul meu zâmbind este un pas pe calea cea bună”, a conchis aceasta.

“Am scos posturi la concurs Nu a fost depus niciun dosar”

Revenind în ţară, departe de oraşele mari, situaţia este şi mai gravă. Spitalul Orăşenesc Ineu se află la circa 55 de km de municipiul Arad şi deserveşte zeci de localităţi din zonă. A fost inaugurat în 2010, la standarde europene şi de atunci tot caută medici „Am nevoie de medici, am organizat concurs, dar nu s-au prezentat candidaţi interesaţi. Am avea nevoie urgentă de trei medici pentru Compartimentul Primire Urgenţe şi unul la Obstretică-Ginegocologie”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Ineu, medicul Carmen Elena Cîrdei.

Pentru a-i atrage pe medici să lucreze la Ineu, conducerea Spitalului Orăşenesc şi primăria au anunţat că asigură şi locuinţe ANL. Cu toate acestea, la concursurile organizate nu se prezintă nimeni. „Ne descurcăm foarte greu în contextul unui număr foarte mare de prezentări în CPU datorat faptului că spitalul deserveşte o zonă demografică foarte întinsă, lipsită de unităţi sanitare de profil şi, de asemenea, a lipsei de personal specializat în medicina de urgenţă. Am scos la concurs posturile de medic de urgenţă şi medic medicină familie cu competenţa urgenţe. Nu s-a depus niciun dosar”, a mai declarat medicul Carmen Cîrdei.

Şi la Spitalulul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care este cel mai mare spital din judeţ, sunt mai multe specializări unde există deficit de medici. „Unii medici s-au pensionat, alţii au plecat să lucreze în privat, iar alţii au plecat din ţară. Deficit avem la urgenţă, cardiologie, neurologie, ATI, boli infecţioase. Cam 2-4 medici pe fiecare specialitate, dar la urgenţă şi boli infecţioase e cea mai mare presiune”, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicul Ciprian George Pribac. Pentru a acoperi lipsa de personal, s-au realizat contracte de prestări servicii cu personal din privat sau din alte judeţe şi se fac gărzi suplimentare. „Din aceste cauze, personalul este uneori obosit, nervos şi pot să apară cazuri izolate de deficienţe în comunicarea cu pacienţii”, a mai spus medicul Ciprian George Pribac.

Aceeaşi problemă este şi în Hunedoara. ”Avem deficit pe Oncologie, Imagistică Medicală, Urologie specializare la care doi medici se vor pensiona în curând. În momentul de faţă e în regulă, dar peste şase luni, un an, vor fi probleme dacă nu vine un nou medic. La imagistică medicală sunt puţini, trebuie să asigurăm computerul tomograf. Am vrea să avem mai mulţi medici cu competenţă în citirea computerului tomograf. Şi pe Radilogie ar mai trebui măcar doi medici”, a precizat Ioan Demeter, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, pentru MEDIAFAX.

Situaţia este mult mai gravă la Spitalul de Urgenţă Petroşani unde lipsesc de pe statul de funcţii circa 200 de angajaţi. ”Statul de funcţii are 1028,5 poziţii iar numărul de angajaţi este de 817. Lipsesc cam toate poziţiile posibile. E un deficit de circa 200 de persoane”, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Potrivit sursei citate, unitatea medicală din Petroşani ar avea nevoie urgentă de încă doi medici la UPU SMURD, dar şi medici specializaţi în Radiologie, Endocrinologie, Dermatologie şi Neonatologie. Şi la Spitalul Municipal Vulcan este aceeaşi situaţie. ”Postul de medic pediatru a fost scos la concurs, din septembrie anul trecut, de două ori, dar nu a venit nimeni”, a completat Cătălin Popa, managerul Spitalului Municipal Vulcan.

„Doi medici nu pot acoperi o secţie. Au fost scoase posturi la concurs, dar a venit doar o doamnă doctor din Vâlcea”

Mai multe detalii pe MEDIAFAX

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii