Construcţia le permite, tehnic, oaspeţilor hotelului care dorm în oricare cameră să doarmă simultan în două ţări în acelaşi timp. Hotelul Arbez se află în satul de graniţă La Cure, dintre Franţa şi Elveţia.
Hotelul îşi răsfaţă oaspeţii cărora le oferă servicii de calitate şi chiar servicii speciale, cum ar fi cazul celor proaspăt căsătoriţi care aleg să îşi petrecă luna de miere acolo, unde dispun de un apartament special pentru asemenea ocazii.
Mirii vor fi poate surprinşi când află că linia de graniţă trece chiar prin mijlocul patului matrimonial. Aceasta înseamnă că unul dintre soţi doarme în Franţa, iar celălalt, în Elveţia.
Şi restaurantul hotelului este despărţit de graniţă tot la jumătate, într-o parte servindu-se meniuri elveţiene, iar în cealaltă jumătate, meniuri franţuzeşti.
Hotelul Arbez are o istorie veche şi interesantă. Construcţia iniţială fusese ridicată înainte de intrarea în vigoare a frontierei dintre Franţa şi Elveţia, în 1862 şi era un simplu aprozar.
Mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a servit ca adăpost pentru refugiaţi şi luptătorii din Rezistenţa Franceză, mulţumită locaţiei neutre în care se afla construcţia.
Apoi, în 1921, Jules-Jean Arbeze a cumpărat afacerea şi construit acolo hotelul, chiar pe graniţa dintre cele două ţări. Şi aşa s-a născut primul hotel din lume – Hotelul Arbez – care se află pe teritoriul a două ţări.
La ora actuală, hotelul a devenit foarte popular, mai ales pentru turiştii care sunt foarte curioşi să vadă cum este să fii în acelaşi timp pe teritoriul a două ţări. Pentru acest lucru, ei plătesc aproximativ 100 de euro. O nimica toată, am putea spune, pentru că turiştii petrec noaptea, practic, în două ţări…