Un şofer neatent, care voia să întoarcă maşina pe strada Rezervelor, din cartierul Militari, a lovit o ţeavă de gaze în momentul în care a dat cu spatele, potrivit Mediafax. În urma impactului, ţeava s-a fisurat şi au avut loc scurgeri importante de gaze.
Au fost alertaţi pompierii, poliţiştii, compania de gaze şi ambulanţa, deoarece exista riscul producerii unei explozii, zona fiind una foarte populată. După aproximativ 80 de minute, reprezentanţii companiei de gaze au reuşit să remedieze avaria.
Nu au existat victime şi nici pagube materiale majore, dar şoferul neatent ar putea fi obligat să suporte costurile reparaţiei.
CITEŞTE ŞI: Pericol de explozie în Constanţa. Un şofer a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaz