Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a inaugurat luni o pasarelă lungă de 420 de metri în staţiunea Mamaia. Pasarela merge până în largul Mării Negre şi se termină cu un debarcader.
Invitat la România TV, Mazăre a declarat: „Am putea să construim încă două pasarele în Mamaia, după care vom construi către sudul litoralului, până la Vama Veche. Nu inventăm roata, aşa ceva există în toate ţările care au pretenţia să facă turism. Următoarele două-trei pasarele le vom construi în această iarnă, iar din vara viitoare vor fi disponibile pentru agrement„.
De la capătul pasarelei inaugurate luni, la Mamaia, vor pleca vaporaşe în croaziere, de-a lungul coastei litorale spre Bulgaria sau spre Delta Dunării. Proiectul a costat 1,5 milioane euro şi a fost finanţat de Ministerul Turismului, Primăria Constanţa contribuind cu un sfert din sumă. Construcţia a început la finele lui octombrie 2011.