Ministrul Educaţiei: Nu vom avea manuale noi pentru elevii de clasa a IV-a la început de an şcolar

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a declarat că elevii de clasa a IV-a nu vor avea manuale noi pe 12 septembrie, în condiţiile în care raportul Corpului de control al premierului arată că au fost încălcări grave ale procedurii de licitaţie.
Iulian Tudor
23 aug. 2016, 09:49
Ministrul Educaţiei: Nu vom avea manuale noi pentru elevii de clasa a IV-a la început de an şcolar

„Raportul Corpului de control ne-a parvenit acum câteva zile. Experţii au constatat încălcări grave ale procedurii de licitaţie pentru manunalele de clasa a IV-a. Tocmai de aceea, suntem în proces de soluţionare a contestaţiei care a fost înaintată de către editori. Acesta este şi motivul pentru care, din păcate, nu vom avea manuale la 12 septembrie pentru elevii de clasa a IV-a”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.

De asemenea, ministrul a precizat directorul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), care a organizat licitaţia pentru achiziţia manualelor, a fost schimbat din funcţie, iar în locul său a fost numit Marian Şuţă.

„Corpul de control a făcut şi o serie de recomandări, cum ar fi revizurirea procedurii interne de secretrizare şi descretizare a ofertelor, eliminarea conflictului de interese existent până acum în organizarea licitaţiilor între directorul CNEE şi preşedinte al comisiei de licitaţii. Ceea ce vă pot spune acum este că domnul Cristian Mirescu, care a fost director al acestui consilu de evaluare, nu mai este în momentul de faţă director. Domnia sa lucrează în continuare la Editura Didactică şi Pedagogică , dar nu mai este directorul acestei comisii foarte importante. Vom investiga şi toate aspectele care au fost sesizate de Corpul de control al premierului şi vom merge mai departe cu această cercetare”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Întrebat ce se va întâmpla la CNEE întrucât tot aici sunt elaborate subiectele pentru examenele naţionale şi au fost multe probleme legate de subiecte, ministrul a spus că are în vedere şi îmbunătăţirea acestei activităţi.

„Tot aici erau elaborate şi subiectele pentru examenele naţionale şi de aceea avem în vedere îmbunătăţirea acestei activităţi”, a adăugat ministrul Mircea Dumitru.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a revenit și a anunțat că elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi la şapte materii, probleme existând la alte 6 discipline.

„Vor exista manuale şcolare la clasa a IV-a pentru şapte discipline, pe 12 septembrie acestea se vor afla pe băncile elevilor. Pentru alte încă două discipline, matematică şi limba engleză modernă, contestaţiile au fost rezolvate în instanţă. În consecinţă, în cel mai scurt timp, sperăm noi, în septembrie -octombrie, manualele vor putea fi livrate. Pentru patru discipline, respectiv Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii, Istorie şi Geografie, contestaţiile se află în analiza instanţelor. Pe măsură ce acestea se vor finaliza, vom putea avea manuale şi pentru aceste discipline”, a declarat Mirabela Amarandei.

Raportul Corpului de control al premierului, arată că în perioada de derulare a procedurii de atribuire a licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a directorul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare a îndeplinit, în acelaşi timp, atât atribuţiile preşedintelui comisiei de evaluare, cât şi atribuţiile conducătorului autorităţii contractante, atribuţii diferite, prevăzute distinct de reglementările legale aplicabile în materia achiziţiilor publice.

Ministerul Educatiei face o serie de precizări legate de asigurarea, contractarea si furnizarea manualelor necesare elevilor claselor a IV-a.

Astfel, procedurile au fost finalizate şi au fost semnate contracte cu editurile câştigătoare pentru 7 discipline: Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Limba şi literatura română pentru secţiile cu predare în limba maghiară, Educaţie civică, Muzică şi mișcare, Arte vizuale şi abilităţi practice şi Religie. Toate aceste titluri vor fi pe băncile elevilor la începutul anului şcolar 2016-2017.

Pentru alte două discipline – Matematică şi Limba modernă engleză – contestaţiile în instanţă au fost soluţionate, prin urmare se poate trece la semnarea contractelor şi livrarea manualelor în şcoli în intervalul septembrie – octombrie 2016.

Contestaţiile pentru loturile de manuale la disciplinele Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii, Istorie şi Geografie sunt, în acest moment, pe rolul instanţelor. Pe măsură ce aceste litigii vor fi soluţionate juridic, procedurile subsecvente vor fi puse cât mai rapid în aplicare astfel încât stocurile de manuale să fie completate.

„Facem tot ce se poate pentru ca elevii din clasa a IV-a să nu fie afectaţi de problemele de procedură ce vizează licitaţia pentru manualele şcolare. Îi asigur pe elevi, profesori şi părinţi că imediat ce instanţele se vor pronunţa, vom parcurge toţi paşii necesari astfel încât situaţiile nefericite de până acum să nu se mai repete”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Corpul de Control al premierului: A fost încălcată procedura de secretizare-desecretizare a ofertelor în cazul licitaţiei manualelor

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cu cine au votat Florinel Coman și soția Ioana la alegerile pentru președintele României! ”Are proiecte bune”
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Zelenski subliniază necesitatea consolidării apărării aeriene a Ucrainei după atacul cu drone
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy