Remus Cernea îl dă în judecată pe Gigi Becali VIDEO

Deputatul Remus Cernea va depune marţi, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de chemare în judecată a lui George Becali, pe care-l acuză de "atac la persoană" şi va solicita instanţei obligarea latifundiarului la plata sumei de 50.000 de euro.
Iulian Tudor
23 aug. 2016, 09:56
Remus Cernea îl dă în judecată pe Gigi Becali VIDEO

„Am avut nenumărate luări de poziţie în favoarea unor cetăţeni victime ale unor abuzuri sau în sprijinul unor grupuri vulnerabile ţintă a urii şi intoleranţei. Acum este o conjunctură în care consider că este necesar să demarez un proces în care îmi apăr mie însumi drepturile. Dar văd acest proces şi ca fiind parte parte a unui efort de salubrizare a discursului public din România marcat în prea mare măsură de vulgarităţi, violenţe de limbaj şi atitudini agresive care pun accentul pe atacul la persoană şi nu pe discutarea ideilor”, a transmis Remus Cernea, într-un comunicat.

Concret, deputatul face referire la o emisiune difuzată de un post de televiziune în data de 7 iulie 2016, prilej cu care, printre alte subiecte, s-a discutat şi despre „caracterul presupus ştiinţific al unor lucrări presupuse a fi elaborate în închisoare de către deţinuţi care, astfel, au reuşit să iasă din închisoare mai devreme”.

„Această stare de lucruri face obiectul unei investigaţii din partea procurorilor DNA care au invitat la audieri inclusiv pe Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, în calitate de martor cu privire la una dintre cărţile semnate de către domnul George Becali. (…)Pornind de la calitatea martorului menţionat mai sus de conducător al unei lucrări presupus a fi elaborate de către domnul Becali George – în perioada în care s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru care i-a fost acordat un beneficiu de 30 de zile considerate ca executate – mi-am exprimat opinia asupra calităţii de lucrare ştiinţifică a respectivei cărţi (George Becali – ‘Iubirea milostivă şi mântuitoare’, editura Saeculum, Bucureşti, 2014). Astfel, am apreciat, principial vorbind, că nu cred că poate fi considerată ca fiind ştiinţifică o lucrare în care autorul doar îşi afirmă credinţa. Este de notorietate faptul că domnul Becali nu este teolog, iar lucrarea semnată de domnia sa ar fi trebuit să corespundă unor criterii specifice, care nu sunt uşor de atins în absenţa unei calificări în domeniul respectiv”, afirmă Cernea.

Deputatul mai adaugă că în cadrul emisiunii respective, Gigi Becali a intervenit în direct, iar reacţia sa a fost una „extrem de violentă” proferând „atacuri la persoană şi ameninţări cu violenţa fizică la adresa mea”.

CITEŞTE ŞI: Gigi Becali, necazuri în familie. Nepotul său, ANCHETAT de autorităţi după un tun de 75 de milioane de EURO

Spynews
Iustina de la Insula iubirii, prima imagine cu fetița ei și a lui Cornel! Postarea cu care și-a înduioșat fanii / FOTO
Bzi.ro
Irina Loghin a ajuns la poliție! „Sunt extrem de supărată și întristată!”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”
Capital.ro
Când se schimbă, de fapt, banii în România? Se va trece la Euro: Ani foarte grei
Playtech.ro
CUTREMURĂTOR! Drama prin care a trecut Selina. Detalii șocante din trecutul iubitei lui Victor Slav
DailyBusiness
BANI GREI pentru educație! Iată cât costă începutul școlii în România
Adevarul
Vladimir Putin schimbă tactica pentru a îngenunchea Ucraina
Spynews
Primele declarații ale lui Alfred Bulai după percheziții. “Câtor studente le-ați zis să se dezbrace?” Sociologul: “Hai, măi, lăsați-mă! “
Spynews
Cele mai frumoase imagini de la botezul fiicei Laurei Cosoi! Ce nu s-a văzut până acum de la marele eveniment | FOTO
Evz.ro
Cele mai nebunești acțiuni ale marilor „spioni” Coldea și Dumbravă constatate de DNA
Ego.ro
”M-au torturat ca pe Isus!” Ce a pățit în închisoare Gheorghe Dincă
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Bomba anului! Ilie Năstase se 'călugăreşte'. Se retrage lângă mănăstire
Playsport.ro
ĂSTA e apartamentul INDECENT al lui Țiriac! E cât 10 terenuri de tenis și are pat cât o „garsonieră”, de 16 metri pătrați, tapițat cu piele de elefant
kanald.ro
Ea este Andreea, tânăra de doar 18 ani care a fost lovită mortal de un TIR! Adolescenta coborâse din microbuz și a vrut să traverseze strada
Capital.ro
Traian Băsescu s-a cutremurat: Îl plângea că e pe moarte! Răsturnare totală de situaţie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
Naționala României a ajuns în Priștina pentru debutul în Nations League împotriva Kosovo
MediaFlux
L-au ciuruit. DONALD TRUMP, mai sărac cu 163 milioane de dolari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...