Inspecţia Muncii verifică toate rafinăriile din ţară după explozia de la Petromidia

Inspecţia Muncii va controla în luna septembrie toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului din ţară. Măsura vine după explozia produsă la rafinăria Petromidia din Năvodari.
Ionela Marcu
23 aug. 2016, 14:34
Inspecţia Muncii verifică toate rafinăriile din ţară după explozia de la Petromidia

Conducerea Inspecţiei Muncii a anunţat că a instituit o comisie din care fac parte inspectori de specialitate, pentru a cerceta cauzele producerii incendiului care a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari.

„Aceştia vor verifica dacă au fost încălcate reglementările legale, vor stabili cine poartă răspunderea pentru producerea accidentului, măsurile care se impun în vederea prevenirii altor situaţii similare şi, de asemenea, au sarcina de a determina caracterul accidentului, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecţiei Muncii, citat de Mediafax.

Totodată, Inspecţia Muncii a anunţat că va iniţia, începând cu data de 29 august 2016, o acţiune de control în toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului din ţară.

Parchetul Curţii de Apel Constanţa a preluat dosarul referitor la explozia produsă luni la Rafinăria Petromidia din Năvodari, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului, rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit, marţi dimineaţă, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Alţi trei răniţi sunt internaţi în continuare în unităţile spitaliceşti din Capitală.

Citeşte şi: Dosar penal constituit în cazul incendiului de la Rafinăria Petromidia Năvodari

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul