Procurorii DNA arată că, în perioada aprilie – iunie, Lazăr Iordache i-a promis unei persoane cu funcție de conducere din Ministerul Sănătății 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale — Săpoca și Petroșani — (destinate construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale). La 28 aprilie, i-a remis suma de 126.000 de lei în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale și pentru ca acesta să își exercite influența asupra persoanelor responsabile din minister.
„La data de 14 iunie 2016, având în vedere pierderea de către (…) a calității de (…) al Ministerului Sănătății, infracțiunea de dare de mită s-a epuizat, însă a continuat săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Astfel, Iordache Lazăr a reiterat promisiunile sale de acordare a unor sume de bani în vederea obținerii exercitării influenței (…) asupra (…) din cadrul Ministerului Sănătății, (…), pentru a semna alocările bugetare către spitalele Petroșani și Săpoca. Sursa sumelor de bani promise și remise de Iordache Lazăr a reprezentat-o chiar fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru realizarea proiectelor de construire a unei stații de epurare la Spitalul Săpoca și dotare cu echipamente medicale la Spitalul Petroșani”, se arată în referatul DNA.
Sursa citată menționează că Iordache, în calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, intra în contact cu toți marii producători de echipamente medicale, având în vedere obligația acestora de a se înregistra la ANMDM, impusă de art. 31 din H.G. nr. 54/2009.
„Cu privire la relația pe care o are cu aceștia (marii producători de echipamente medicale — n.r.), Iordache Lazăr afirma că: ‘Pentru că firmele mari cu dotări, cu echipamente superspeciale, ăia sunt toți la mâna mea. Și dacă apar în ecuație, eu pot să îi iau…’ (…). Din declarația de interese depusă de Iordache Lazăr la 3 iunie 2015 rezulta că la acel moment ocupa funcția de reprezentant al Ministerului Sănătății la C.A. Sp. Săpoca”, susțin procurorii.
În cadrul discuțiilor avute, conform documentului, Iordache solicita intervenții pe lângă ministrul Sănătății și directorul economic din cadrul aceluiași minister, pentru ca aceștia să dispună alocarea de sume de bani către aceleași unități spitalicești sau către alte unități indicate de el. În acest sens, o întâlnire cu un reprezentant din MS a avut loc în aprilie, în biroul din cadrul instituției în care acesta din urmă își desfășura activitatea.
La discuții, Lazăr Iordache i-a solicitat celui cu care s-a întâlnit să îl ajute pentru a fi alocate sume de bani la secțiunea investiții pentru spitalele Petroșani și Săpoca, dar și pentru spitalele din județul Suceava.
„În cadrul acestei întâlniri, la un moment dat, Lazăr Iordache a început să-i vorbească în șoaptă, la ureche, spunându-i: ‘Șefu, aveți la mine o sumă de bani, să vi-i dau eu!’, după care i-a prezentat o bucată de hârtie (un post-it alb), pe care erau făcute mențiuni olografe cu un calcul matematic. Astfel, (…) a realizat că în calculele respective erau trecute sumele de bani alocate anterior de către Ministerul Sănătății către Spitalul Petroșani din județul Hunedoara, Spitalul Săpoca din județul Buzău și spitalele din județul Suceava. Totodată, (…) a observat că, în urma calculelor, pe bilet era trecută la final suma de 123.000 de lei”, se mai arată în referatul procurorilor.
Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a admis marți propunerea DNA.