Deşi era stabilit iniţial pentru luna septembrie, botezul băieţelului Valentinei Pelinel şi al lui Cristi Borcea a fost amânat. Pentru a evita orice fel de problemă cu şefii penitenciarului, Borcea va aştepta să fie un om liber şi abia apoi îl va creştina pe micuţul Milan.
„Mi-a spus să vă transmit că botezul îl va face numai când se eliberează definitiv din puşcărie. Eu vă spun că botezul îl face peste un an, când iese din puşcărie…nu că vă spun eu, m-a sunat omul de acolo să vă transmit”, a declarat Gigi Becali, potrivit România TV.
În vârstă de 35 de ani, Valentina Pelinel l-a adus pe lume pe Milan Cristian pe 8 iunie.