Copilul a fost văzut, la un moment dat, de către un localnic, care i-a anunţat pe pompierii militari şi pe scafandrii care căutau în zona din aval a apei, într un perimetru mlăştinos.
„Am fost anunţaţi de către un localnic care l-a văzut în apă, decedat, la patru – cinci kilometri de locul unde s-a înecat, iar la faţa locului au venit pompierii militari cu barca pneumatică şi au recuperat trupul neînsufleţit al băiatului. La căutările de luni au participat lucrătorii Detaşamentului Urziceni şi scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, care au venit să ajute la găsirea băiatului, descoperit, din păcate, fără viaţă. Este o zonă mlăştinoasă, cu o adâncime medie a apei de un metru şi jumătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, lt George Damian.
Trupul neînsufleţit al băiatului a fost recuperat de pompierii militari şi transportat la morgă de o echipă a Serviciului Medico- Legal Ialomiţa pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.