Forțele Armate Revoluționare din Columbia) au încheiat miercuri în Cuba un acord de pace considerat istoric, transmite AFP. ‘Am ajuns la un acord de pace final, integral și definitiv privind totalitatea punctelor de pe agenda’ discuțiilor desfășurate începând din noiembrie 2012 la Havana, capitala Cubei, țară care împreună cu Norvegia a mediat între cele două părți, a anunțat diplomatul cubanez Rodolfo Benitez.
Cu puțin timp înaintea acestui anunț, liderul suprem al FARC, Timoleon Jimenez, a declarat și el că s-a ajuns la o înțelegere cu guvernul de la Bogota, condus de Juan Manuel Santos.
Acordul va fi supus unui referendum în săptămânile următoare. Conform documentului semnat, rebelii FARC vor trebui să dezvăluie numărul total al combatanților (estimat de autorități la circa 7.000) și să-i reunească pentru a-i dezarma, iar încetarea focului va fi monitorizată de un mecanism tripartit din care vor face parte guvernul columbian, FARC și misiunea ONU.
Dezarmarea rebelilor trebuie definitivată în șase luni. În mod simbolic, armele lor vor fi topite pentru a se construi trei monumente. După dezarmarea combatanților, FARC se va putea transforma în mișcare politică.
Cele două părți au convenit și asupra modului în care vor fi judecați militarii și rebelii acuzați de cele mai grave crime comise în timpul conflictului, precum și asupra amnistiei celor responsabili pentru fapte mai puțin grave. Cei care-și vor mărturisi crimele în fața tribunalelor speciale vor putea scăpa de închisoare și vor primi pedepse alternative, în caz contrar riscă condamnări de la 8 până la 20 de ani de închisoare.
Cât despre previziunile privind rezultatul referendumului, ultimele sondaje arată că populația înclină către acceptarea acordului, însă există și oponenți, mai ales simpatizanți ai fostului președinte Alvaro Uribe (2002-2010), în prezent senator de dreapta și principal adversar al negocierilor cu FARC.
Dar chiar dacă acest acord va fi implementat, el nu va aduce imediat pacea în Columbia, întrucât în această țară mai acționează și o a doua gherilă, respectiv Armata de Eliberare Națională (ELN), iar numeroasele bande criminale continuă să sfideze executivul. Însă anul viitor în luna martie vor începe și negocierile cu ELN.
În conflictul armat început în anul 1964 s-au confruntat gherilele de extremă stânga, unități paramilitare ale extremei drepte și armata columbiană, iar bilanțul oficial al victimelor este de circa 260.000 de morți și 45.000 de dispăruți.