Corina Chiriac, verdict crunt din partea medicilor. Are noduli pe corzile vocale

Corina Chiriac tot amână să se opereze din cauza unor noduli pe corzile vocale, mai ales că artista încă poate cânta fără probleme.
Alina Costache
25 aug. 2016, 05:57
Corina Chiriac, verdict crunt din partea medicilor. Are noduli pe corzile vocale

Nu puțini sunt artiștii care din cauza unor suprasolicitări, se trezesc cu noduli pe corzile vocale. Odată intrați în cabinetul medicului, verdictul este cam același: problema se poate rezolva doar prin intervenție chirurgicală. În această situație a ajuns și Corina Chiriac, în urmă cu câțiva ani, doar că artista nu s-a operat nici până în ziua de astăzi. 

Ajunsă la vârsta de 66 de ani, Corina Chiriac a refuzat intervenția chirugicală, dar este conștientă că într-un final tot trebuie să ajungă pe mâna medicilor. De asemenea, ea evită să vorbească până și cu apropiații de problemele pe care le are și pe care le consideră ”minore”, scrie libertatea.ro.

Până atunci însă, ea se roagă de sănătate la mănăstirile și bisericile pe care le vizitează foarte des, fie în localitățile sau în preajma zonelor unde are concert, fie atunci când pleacă în periplu, prin țară. Foarte credincioasă, artista a dat chiar de înțeles că atunci când va renunța la viața artistică ar fi tentată chiar să se retragă într-o mănăstire.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Ce a găsit o româncă în roșiile țărănești cumpărate dintr-un celebru supermarket. Ce curgea din ele
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată acum în România. Se aplică din 27 iulie, ora 23:00
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Locul de pe litoral cu prețuri incredibile. Totul este ciudat de ieftin
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
S-a aflat ce salariu primește Prințul William al Marii Britanii. Câți bani câștigă lunar fiul Regelui Charles
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dan Negru, revoltat de modul în care România gestionează resursele de cereale: „Una din patru pâini e făcută din aluat congelat”
Capital.ro
Obligatoriu în România. Avem termen 30 august. Ordinul venit de la vârful UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale și parlamentare
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în SUA! ESTE FINALUL!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!