Trei persoane, în COMĂ, după ce au mâncat ciuperci

Un număr de 17 persoane au fost internate, începând de luni şi până marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, după ce s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure.
Romania TV
05 iun. 2012, 08:09
Trei persoane, în COMĂ, după ce au mâncat ciuperci

Potrivit directorului adjunct al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, Cristina Păliman, pacienţii provin din zone diferite ale judeţului Gorj, în unele cazuri fiind vorba despre adulţi aduşi la spital împreună cu copiii lor. În alte situaţii, la Unitatea de Primiri Urgenţe au ajuns doar adulţi sau numai copii, aproape toate persoanele care au avut nevoie de asistenţă medicală fiind externate până marţi dimineaţă, starea lor nefiind una gravă, conform sursei citate.

Un băieţel în vârstă de opt ani mai era internat marţi în secţia de terapeie internsivă a Spitalulului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Ploile din ultima perioadă au favorizat creşterea ciupercilor mai ales în pădurile din apropierea municipiului Târgu Jiu, pe marginea drumurilor naţionale sau judeţene din zonă putând fi întâlnite persoane care oferă la vânzare ciuperci proaspăt recoltate.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitru Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Concedieri masive printre bugetari, la început de 2025. Cine sunt angajați care vor fi nevoiți să dea concurs pentru a-și păstra postul ⤵
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Statul român îți ia 70% din ce câștigi. Nivelul colosal al taxării, explicat de un economist
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine este tânărul de 22 de ani, care și-a pierdut viața în tragicul accident din Argeș. Bărbatul era tatăl unui băiețel de doar un an
Cancan.ro
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu s-a răzgândit. Decizia sa răstoarnă complet alegerile în România
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Imagine sfâșietoare cu Andreea Cuciuc în rochie de mireasă! Igor Cuciuc, zdrobit de durere
substantial.ro
Elon Musk ți-a stabilit obiectivul de reducere masivă a bugetului federal
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Motanul Bob are statuie la Londra; aflați ce a făcut miaunel ca s-o merite