„Am înteţeles că şi-a reziliat contractul cu Vasluiul. Dar deocamdată nu am discutat nimic. Cu toate acestea Constantin Zotta este o soluţie bună pentru Rapid. În primul rând cunoaşte foarte bine Rapidul, iar apoi, experienţa de la Vaslui cu siguranţă i-a prins foarte bine. La fel aş spune chiar şi despre experienţa din perioada domnului Taher, care a fost una dificilă”, a spus Copos.
Oficialul rapidist nu a dorit să dezvăluie când se va întâlni cu Zotta, dar a menţionat că nu ar fi discutat nimic cu acesta dacă nu şi-ar fi reziliat contractul cu FC Vaslui. „Sunt prieten foarte bun cu domnul Porumboiu. Eu nu pot să iau niciodată de la dânsul un jucător sau un alt angajat dacă nu este liber de contract. Suntem prieteni şi ne respectăm”, a explicat George Copos.
Directorul general Constantin Zotta şi-a reziliat, luni, contractul cu FC Vaslui şi, conform unor surse din cadrul clubului FC Rapid, zilele următoare va negocia cu acţionarul majoritar George Copos preluarea unei funcţiei de preşedinte executiv rămasă liberă după demisia lui Dinu Gheorghe de la sfârşitul lunii octombrie. Zotta a mai activat la FC Rapid în perioada 2001-2008, timp în care a ocupat diverse funcţii în cadrul conducerii administrative.