Mircea Dumitru: Actul prin care i se retrage titlul de doctor lui Oprea, elaborat azi. Când îl am, îl semnez

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a declarat că documentul prin care i se va retrage titlul de doctor lui Gabriel Oprea este, joi, în elaborare, iar în momentul în care îl va avea pe masă, îl va semna.
Filip Stan
01 sept. 2016, 10:52
Mircea Dumitru: Actul prin care i se retrage titlul de doctor lui Oprea, elaborat azi. Când îl am, îl semnez

„Documentul prin care i se va retrage titlul de doctor lui Oprea este în elaborare azi, în momentul în care voi primi pe masă hârtia, voi semna”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Mircea Dumitru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat, luni, că se va adresa instanţei după ce CNATDCU i-a respins contestaţia la verdictul de plagiat, susţinând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare şi că nu s-a numit singur doctor.

„Situaţia mea a fost evaluată nu după legea din 2000, când am susţinut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislaţia anului 2000. Mai mult, noţiunea de „plagiat” a fost definită în legislaţie abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susţinut teza. (…) Pe subiectul doctoratului, am astăzi două hotărâri emise de instituţiile statului român, hotărâri care sunt amândouă valabile, dar care se bat cap în cap”, a scris Gabriel Oprea pe Facebook.

Citeşte şi: Decizie finală în cazul lui Gabriel Oprea. CNATDCU propune retragerea titlului de doctor

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, luni, contestaţia fostului vicepremier privind verdictul de plagiat, cu 31 voturi pentru şi 2 împotrivă.

 Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, a fost susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu. În iulie 2015, Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei a decis într-un timp record că suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu se confirmă, un verdict similar fiind dat şi în cazul lui Victor Ponta. Pe de altă parte, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”.

Ulterior apariţiei informaţiilor referitoare la suspiciunea de plagiat asupra tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, au apărut informaţii similare în legătură cu mai multe lucrările pe care fostul vicepremier le-a coordonat, printre acestea fiind cele ale lui Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 1, şi Bogdan Licu, fost procuror general interimar.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Prioritatea guvernului este sprijinirea economiei, declară Kelemen Hunor
MediaFlux
AVERTISMENTUL lui DONALD TRUMP! AMENINȚĂ că va prelua CONTROLUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!