Simona Halep s-a impus în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-4, după două ore și zece minute de joc. În optimile de finală, Simona Halep o va întâlni în meciul următor pe Carla Suarez Navarro (12 WTA).
Simona Halep a început cu break primul set şi a condus ostilităţile de la un capăt la altul. Nu i-a lăsat nicio şansă adversarei mai slab cotate şi s-a impus, scor 6-1, după doar 26 de minute.
Începând cu actul secund, partida a luat o întorsătură nefavorabilă Simonei Halep. Sportiva din Constanţa nu s-a mai ridicat la nivelul din primul set, când nu i-a lăsat nicio şansă Timeei Babos, iar jucătorea din Ungaria s-a desprins decisiv după o serie de break-uri. În final, Timea Babos a câştigat setul doi, scor 6-2.
Setul decisiv a început prost pentru Simona Halep, care a fost condusă cu 2-0. A câştigat game-ul următor, însă Babos şi-a făcut serviciul şi s-a distanţat din nou. Simona Halep a revenit şi a condus cu 4-3, însă s-a văzut egalată din nou, la patru. În final, favorita numărul cinci a turneului de la Flushing Meadows s-a impus, scor 6-4, după o dublă greşeală făcută de Timea Babos în ultimul game.
Pentru calificarea în optimile de finală, Simona Halep va încasa un cec în valoare de 235.000 de dolari şi va primi 240 de puncte WTA.