Comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM, Elzbieta Bienkowska, a solicitat în mod repetat grupului Volkswagen să ia în considerare compensarea clienților în mod voluntar, dar nu a primit un răspuns încurajator, susține Comisia Europeană. De asemenea, forul comunitar apreciază că este de competența tribunalelor naționale să stabilească dacă clienții pot beneficia în mod legal de compensații.
Pentru a se asigura că europenii sunt tratați corect, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, a solicitat informații tuturor asociațiilor pentru protecția consumatorilor din UE, în vederea obținerii de informații. Săptămâna aceasta, Vera Jourova se va întâlni la Bruxelles cu reprezentanții asociațiilor pentru protecția consumatorilor, a anunțat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Oficialul european lucrează cu grupurile de clienți ai VW pentru a presa grupul german să-și compenseze clienții din Europa, așa cum s-a întâmplat în SUA în urma scandalului emisiilor.
Citeşte şi Volkswagen a oprit producţia modelului GOLF
Jourova a declarat pentru Die Welt că încă analizează răspunsurile de la statele membre ale UE. „Însă, deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european„, a apreciat comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen. Recent, șeful producătorului auto, Matthias Mueller, a respins solicitările ca VW să compenseze clienții europeni din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), așa cum s-a întâmplat în SUA. Mueller a declarat, pentru publicația germană Welt am Sonntag, că un acord similar ar fi neadecvat și imposibil din punct de vedere financiar.
Citeşte şi Grupul auto Volkswagen, AMENDAT cu 5 milioane de euro în Italia în ancheta privind emisiile poluante
„Nu este acceptabil ca Executivul să nu-și asume niciun fel de consecințe reale în urma scandalului emisiilor și să dea un cec în alb pentru înșelătorii și decepții. Trebuie să se explice de ce companiile din Germania nu plătesc amenzi. Nu este în regulă ca șoferii europeni de mașini VW să fie tratați mai rău ca cei din SUA„, a afirmat Oliver Krischer, parlamentar german de la Partidul Verzilor, de opoziție.
VW a anunțat recent că va plăti 15,3 miliarde de dolari după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.