Potrivit cercetătorului Maximiliano Herrera, aceasta este cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în luna mai în Groenlanda, fiind cu doar 0.7 grade Celsius mai mică decât temperatura maximă măsurată în istoria zonei – 25.5 grade Celsius, pe 26 iulie 1990.
Căldura de la sfârşitul lunii mai din Groenlanda a fost cauzată de o combinaţie între o presiune atmosferică mare şi un vânt local foehn, potrivit Institutului Meteorologic Danez.
Căldura neobişnuită din mai s-a extins şi în Scoţia, care a înregistrat şi ea cea mai mare temperatură din mai – 29.3 grade Celsius, pe 25 mai 2012.
Temperaturile ridicate din mai anunţă o topire masivă a gheţurilor vara aceasta, spun experţii, potrivit wunderground.com.
De ce este Groenlanda importantă? Dacă toate calotele glaciare din Groenlanda s-ar topi, nivelul global al mărilor ar creşte cu 7 metri, fiind un lucru devastator pentru toate naţiunile cu ieşire la mare.
Temperaturile din Groenlanda vor creşte cu cel puţin 3 grade Celsius până în 2100, un nivel similar cu cel înregistrat în perioada de încălzire globală de acum 120.000 de ani. Pe atunci, jumătate din gheţurile Groenlandei s-au topit, crescând nivelul apelor cu 2,2 – 3,4 metri.
Experţii spun că gheţarii groenlandezi nu se vor topi complet şi nu vor ridica nivelul apelor catastrofal în următoarele decenii. Nivelul apei se ridică cu 3mm pe an, în prezent. În schimb, cercetătorii avertizează că în a doua parte a secolului va exista un risc foarte mare.
Nivelul ridicat al apelor va duce la mari inundaţii ale zonelor de coastă, la eroziunea solului şi va distruge multe insule sau recife de corali.