Operaţiune extremă a trupelor speciale ale poliţiei la Mangalia. Un ofiţer DIAS a tras două focuri cu arma ca să convingă un bărbat să se dea jos de pe stâlpul electric de unde ameninţa că se aruncă.
Nu a reuşit decât să îl urce mai sus pe protestatar. După alte trei ore, poliţiştii l-au convins pe proptestatar să coboare după stâlp. Scandalagiul era de 16 ore pe stâlp şi ameninţa că se sinucide. „Jos, coboară. Dă-te jos că trag. Coboară ţi-am zis”, l-a ameninţat ofiţerul cu voce extrem de autoritară.
Omul a fost condus la secţia de poliţie pentru audieri, după care a fost luat cu ambulanţa şi tranportat la spital pentru tratament psihiatric. Bărbatul a protestat pe stâlp pentru că nu primea ajutoare de la administraţia locală şi pentru că în urmă cu câţiva ani nu a fost ajutat să câştige custodia unui copil. El este un client vechi al poliţiei. În urmă cu patru ani a ameninţat că aruncă în aer blocul în care locuia şi a lovit şi un poliţist care încerca să îl imobilizeze.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a decis să facă o anchetă pentru a stabili dacă poliţiştii au folosit armamentul în condiţii legale.
„Urmare a evenimentului din data de 05 iunie privindu-l pe bărbatul de 36 de ani, din Mangalia, conducerea IPJ Constanţa a dispus efectuarea unor verificări interne, referitoare la modalitatea de folosire a armamentului din dotare şi a modului de intervenţie al poliţiştilor în soluţionarea acestui caz”, se precizează într-un comunicat al IPJ Constanţa, citat de Mediafax.
Şeful Poliţiei Române a cerut să fie făcut un control în cazul agenţilor care au participat la intervenţia de la Mangalia. „Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române a cerut inspectorului şef de la Constanţa să facă verificări privind modul în care poliţiştii au intervenit în soluţionarea respectivului eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPR, Raluca Seucan.