Fete din Iaşi, sclave sexuale la Roma. Mărturii terifiante din industria sexului pe bani

Fapte care la prima vedere par neverosimile: la doar 12 ani, o copilă ce hoinărea pe străzile din Canta a fost racolată de un proxenet care i-a spus că e îndrăgostit de ea. Cei doi au făcut sex şi, după ce minora a aflat că a fost filmată, a acceptat să îşi vândă trupul pentru bani. Copila e doar una dintre zecile de victime ale unui proxenet foarte periculos din Iaşi, trimis ieri în judecată de procurorii DIICOT. Mircea Cristian trimitea fete "la stradă" în Roma, în zone infame, câştigând câte 10.000 de euro pe zi. Ducea viaţă în stil mare. Avea vilă, maşini, pistoale şi obişnuia să se laude cu averea sa colectată din prostituţie. Procurorii cred că nu lucra singur şi încearcă să mai identifice un alt bărbat din Iaşi care l-ar fi ajutat să facă bani din sex.
Iulian Tudor
07 sept. 2016, 07:38
Fete din Iaşi, sclave sexuale la Roma. Mărturii terifiante din industria sexului pe bani

O adevărată avere a strâns un tânăr din cartierul Păcureţ din Iaşi după ce a pus pe picioare, aproape de unul singur, o reţea de trafic de carne vie, scrie zdi.ro. Procurorii DIICOT Iaşi au finalizat ancheta derulată împotriva proxenetului Mircea Cristian (33 de ani), detalii incredibile fiind adunate de anchetatori în timpul audierilor. Pe baza decla­raţiilor strânse de la fetele care ajungeau să se prostitueze în Italia, multe dintre ele de bunăvoie, procurorii au aflat că proxenetul ieşean, alintat de cunoscuţi cu porecla „Katy”, ar fi strâns sute de mii de euro din traficul de carne vie. Fetele care au lucrat pentru traficant spun că făceau şi câte 1.000 de euro pe seară, media câştigurilor zilnice ale lui Mircea Cristian ajungând, uneori, şi la 10.000 de euro pe zi.

Citeşte şi Ioana Condea, tânăra violată şi torturată în Germania, dă primele semne că îşi revine

Cum funcţiona reţeaua

Procurorii DIICOT au început ancheta în acest dosar încă din anul 2014 şi au avut nevoie de nu mai puţin de doi ani pentru a strânge probe concludente care să-l incri­mi­neze pe Cristian. Au aflat astfel că ieşeanul se ocupa cu traficul de carne vie încă din anul 2011, fiind ajutat de un anume Dorin Piţai, dat acum în urmărire generală după ce nu a fost de găsit în ultimele luni. Cel puţin 17 fete ar fi fost exploatate de cei doi, cele mai multe dintre acestea fiind trimise în Roma, pentru a se prostitua „la stradă”. „Majoritatea tinerelor recrutate şi exploa­tate sunt minore, provin din familii des­trămate, au un grad redus de instrucţie, o stare materială extrem de precară, având diverse vulnerabilităţi”, se arată în rechi­zi­toriul întocmit de procurorul Iulia Dia­conu.

În actul de acuzare se mai arată că unele fete erau păcălite că vor munci cinstit în Italia, altele se îndrăgosteau de proxeneţi şi se lăsau convinse să practice prostituţia pentru aceştia. Cea mai tânără dintre victime avea doar 12 ani atunci când a fost racolată de Mircea Cristian, ajungând în scurt timp să se prostitueze pentru acesta, la diferite hoteluri din Iaşi.

Ana Maria l-a cunoscut pe „Katy” la finele anului 2014, proxenetul intrând în legătură cu ea în timp ce se afla pe stradă. I-a spus că e îndrăgostit de ea şi i-a cerut un număr de telefon, contactând-o în aceeaşi seară şi ieşind în oraş. Proxenetul i-a spus că are mulţi bani şi că lucrează în domeniul construcţiilor şi că vrea să aibă o relaţie cu minora, precizând că o va „creşte” el. În scurt timp, cei doi au făcut sex, iar Mircea Cristian a înregistrat partida cu un telefon mobil. Ulterior, a ameninţat-o pe copilă că va arăta filmarea părinţilor, iar aceasta a ajuns să se prostitueze pentru ieşean, la diferite hoteluri şi pensiuni din Iaşi.

Unele dintre tinere erau de acord să se prostitueze. Un exemplu în acest sens este cel al Gabrielei T., care în 2013, când avea 15 ani, a fost contactată de Cristian, care i-a spus că va ajunge să ducă o viaţă prosperă dacă acceptă să se prostitueze pentru el. Minora a acceptat şi a făcut sex cu Mircea Cristian, acesta spunându-i că nu e încă pregătită pentru a merge în Italia şi că mai are de învăţat în România.

Citeşte şi Minoră, convinsă chiar de mama ei să se prostitueze. Cum a debutat în industria sexului FOTO

Poveşti de groază din Roma

Elena Diana R. avea 18 ani în momentul în care a fost racolată, în 2013, de persoane din anturajul lui Mircea Cristian. Adolescenta a crezut că merge în Italia pentru a lucra ca îngrijitoare la o bătrână, însă a ajuns să îşi vândă trupul pe străzile din Roma. Când a refuzat să iasă la stradă, Elena a fost lovită peste faţă şi scuipată, iar Katy i-a spus că, dacă nu câştigă 800 de euro încă din prima seară, o să o omoare. Alături de Elena Diana, mai erau cazate, într-un pod, alte şapte fete. Acestea pri­meau şerveţele umede şi uscate, o sticlă de apă şi un croasant pe seară înainte de a fi trimise să se prostitueze, banii fiind încasaţi de proxeneţi.

Elena R. a câştigat încă din prima seară 900 de euro, bani ce i-au fost luaţi de Mircea Cristian. „A doua seară, partea vătămată a avut un client marocan care a luat-o cu el şi căruia i-a spus că vrea să scape de acolo. Marocanul a luat-o cu el cu maşina, însă la primul semafor a apărut Mircea Cristian cu Alex şi cu un alt bărbat, l-au oprit pe marocan, au scos-o din maşină pe persoana vătăma­tă, iar pe marocan l-au bătut cu nişte bâte”, se mai arată în rechizitoriu. În mai bine de un an cât a stat în Italia, Elena R. a câştigat în jur de 20.000 de euro ce au fost însuşiţi de proxeneţi. Ea a fost trimisă în ţară din cauza unei infecţii genitale. Alături de celelalte tinere, Elena era bătută, înfo­metată şi obligată să stea toată ziua în picioare în pod atunci când nu câştiga măcar 800 de euro pe seară. De asemenea, Cristian obişnuia să le arate fetelor pistolul letal pe care îl avea ameninţându-le că le omoară dacă nu îl vor asculta.

Inculpatul spune că e nevinovat

Procurorii au mai arătat în actul de acuzare ajuns săptămâna aceasta pe masa judecătorilor că Mircea Cristian şi amicii săi reuşeau să facă rost şi de documente false pentru fetele minore pe care le transportau în Italia. Anchetatorii au disjuns cercetările pentru Dorin Piţai, partenerul lui Katy, după ce au încercat, în zadar, să îl identifice pe acesta în ultima perioadă.

Audiat de procurori, Mircea Cristian neagă acuzaţiile care i se aduc şi spune că este nevinovat. „Clientul meu susţine în continuare că e nevinovat. Aşteptăm ca instanţa să analizeze probatoriul ce va fi administrat în faza de judecată şi să pronunţe o sentinţă legală şi temeinică. Însă, până atunci, prezumţia de nevinovăţie operează şi în privinţa lui Mircea Cris­tian”, ne-a spus, ieri, Radu Irimia, apă­rătorul lui Mircea Cristian.

Mai multe dintre fetele care spun că au fost racolate de ieşean s-au constituit părţi civile cu sume de până la 20.000 de euro împotriva proxenetului.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Ionela de la Mireasa, sezonul 10, răsfățată de soțul ei, Robert. Cei doi îndrăgostiți vor deveni părinți pentru prima dată anul acesta 
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
Ei sunt bugetarii care primesc 15% în plus la salariu. Banii intră direct pe card începând din februarie
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ce este metapneumovirusul, boala care a speriat China. Epidemiolog român: „E posibil să fi ajuns și la noi, dar nu știm nimic oficial”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Visezi să mergi în Thailanda și să participi la ceremonia elefanților? O turistă de 22 de ani a murit în timp ce interacționa cu un animal
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vreme rea în mai multe zone din țară
Evz.ro
Duminică. Zodii care își dau demisia anul acesta. Nu se mai simt apreciate la locul de muncă
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
Ministrul Poliției din Papua Noua Guinee condamnă presupuse acte de canibalism
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! PENSIILE ÎNTÂRZIATE serios
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”