Dan Motreanu, audiat ca martor în dosarul lui Bogdan Olteanu UPDATE

Deputatul Dan Motreanu a ajuns, miercuri, la DNA unde este audiat în dosarul de corupţie al fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu.
Iulian Tudor
07 sept. 2016, 08:04
Dan Motreanu, audiat ca martor în dosarul lui Bogdan Olteanu UPDATE

UPDATE Deputatul Dan Motreanu a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost citat ca martor în dosarul lui Bogdan Olteanu. „Am fost citat ca martor in dosarul lui Bogdan Olteanu. Am dat cateva scurte declaratii privind modul de organizare si functionare al partidului (n.r. – PNL) si al campaniei, la momentul respectiv„, a declarat Dan Motreanu.

Întrebat de jurnalişti dacă este martorul de care avea nevoie Bogdan Olteanu, acesta a răspuns că nu ştie.

Mai mult, întrebat dacă a văzut „punga cu bani”, Dan Motreanu a precizat că era la Călăraşi la momentul respectiv şi că nu ştie nimic.

Avocatul lui Bogdan Olteanu a spus că declaraţia lui Dan Motreanu „poate înclina balanţa” în cazul clientului său. „Declaraţia lui Dan Motreanu poate avea o greutate în acest caz şi aceasta va fi evaluată de către procurorii anchetatori. Teza probatorie pentru noi este una, a procurorilor este diametral opusă. Ce spun procurorii trebuie să şi dovedească. Eu şi la momentul acesta exprim punctul de vedere al lui Bogdan Olteanu, potrivit căruia această sumă de bani nu există decât în imaginaţia denunţătorului„, a declarat avocatul lui Bogdan Olteanu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Bogdan Olteanu să fie plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

În septembrie 2015, Dan Motreanu şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

CITEŞTE ŞI: Bogdan Olteanu nu are voie să ia legătura cu părinţii săi şi cu fosta soţie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul