Tim Cook spune despre iPhone 7 că este cel mai bun dispozitiv creat până acum, iar designul este unul desăvârşit. iPhone 7 are aşa cum s-a zvonit până acum cameră duală, scrie noobz.ro.
„Există un al doilea negru. Putem să îl numim pur şi simplu: negru„, spune Tim Cook. De asemenea, iPhone 7 este disponibil şi în versiunile gold, silver şi rose gold, ceea ce înseamnă că se confirmă informaţiile pe care le-am primit până acum.
„Am mai făcut asta până acum, am schimbat dispozitivele în moduri măreţe„, este afirmaţia lui Cook în timpul în care vorbeşte despre Click Wheel şi Force Touch. Butonul home este acum non-mecanic, force sensitive, în stare solidă.
iPhone 7 este rezistent la apă şi la praf, rezistent IP67, iar camera reprezintă o schimbare majoră, totul este nou: stabilizarea optică, deschiderea lentilelor f1.8, lentile six-element, un senzor nou de cameră cu 60% mai rapid şi cu 30% mai eficient energetic. Există chiar şi un nou flash TrueTone cu 4 LED-uri care vor asigura fotografii mai bune în condiţii de lumină artificială.
iPhone 7 primeşte, de asemenea, un nou procesor de imagine, care îşi permite să citească ecranul şi să seteze focalizare, expunerea şi culoarea. Din imaginile prezentate pentru a introduce funcţiile camerei iPhone 7, înţelegem că dispozitivul vine cu mari îmbunătăţiri şi fotografiile utilizatorilor vor arăta destul de bine neretuşate.
Camera frontală a iPhone 7 este HD de 7 MP, iar iPhone 7 Plus va avea o a doua cameră. iPhone 7 Plus va avea două camere de 12 MP, una wide-angle şi una Telephoto. „Cu două camere şi două lentile putem crea o funcţie zoom în iPhone”, spune Schiller.
„Există o altă funcţie a acestei camere pe care am provocat inginerii din echipă să o facă drept bonus la proiect. Vrem să vă arătăm o frântură din această funcţie„, spune Schiller. De fapt, este vorba despre o funcţie care blurează fundalul şi scoate în evidenţă subiectul. Mai mult decât atât, este un nou stil foto numit „portret” care îţi permite să creezi efecte.
„Aceasta este cea mai bună cameră care a existat vreodată pe un iPhone. Pentru mulţi clienţi, aceasta va fi cea mai bună cameră pe care au ştiut-o vreodată. Aceasta este cea mai bună cameră creată vreodată în orice smartphone„. Totuşi, aflăm că mai multe detalii despre această funcţie minunată vom primi mai târziu anul acesta.
iPhone 7 şi iPhone 7 Plus vin cu display-ul retina, cu 25% mai luminos, gamă largă de culori, management al culorilor şi 3D Touch. iPhone 7 are difuzoare stereo încorporate, care oferă o experienţă audio desăvârşită şi observăm că s-a renunţat la portul pentru căşti, în favoarea portului convenţional folosit de Apple.
O dată cu iPhone 7 şi iPhone 7 Plus, dar şi cu renunţarea la mufa jack de 3.5 mm, Apple lansează căştile wireless AirPods despre care s-a tot zvonit în ultima vreme. Noile căşti wireless de la Apple funcţionează cu iPhone, Watch şi oferă o autonomie a bateriei de până 5 ore. Căştile AirPods „nu au butoane, nu presupun comutare, nu trebuie împerecheate, desperecheate, toate acestea sunt lucruri din trecut.”
Beats Solo 3 Wireless sunt o altă nouă pereche de căşti pe care Apple o lansează. Acestea oferă o autonomie de până la 40 de ore. Desigur, să nu uităm despre Beats S, tot o pereche de căşti wireless, pe care le anunţă, de asemenea, Apple în cadrul evenimentului din San Francisco. Pentru moment, nu au fost comunicate preţuri pentru niciuna dintre perechile de căşti wireless lansate de Apple.
iPhone 7 vine cu procesorul nou de la Apple, A10, aşa cum s-a zvonit de câteva luni încoace. Acesta este cu 40 de ori mai rapid decât A9 de pe iPhone 6s şi de 2 ori mai rapid decât A8 şi de 120 ori mai rapid decât primul iPhone lansat de Apple. Apple spune că A10 Fusion va oferi o experinţă de gaming similară cu cea a consolelor de joc, acesta fiind „cel mai puternic procesor existent pe un smartphone”.
Bateria iPhone 7 va oferi o autonomie cu 2 ore mai mare decât bateria iPhone 6s, iar compania spune că aceasta este cea mai „longevivă baterie de pe un iPhone”.
Preţurile iPhone 7 pornesc de la 649 de dolari şi va fi disponibil doar în variantele de 32 GB/ 128GB / 256 GB. Precomenzile pentru dispozitive vor începe în data de 9 septembrie, livrările încep cu 16 septembrie, iar programul de upgrade de la Apple este disponibil acum în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China. iPhone 7 Plus porneşte de la 769 dolari pentru varianta de 32GB.
Citeşte şi Probleme mari pentru iPhone 6. Nu mai merge „touch-ul”