UE pregăteşte acordarea, preferenţială, de vize de liberă circulaţie Rusiei

Franţa şi Germania susţin ideii că Uniunea Europeană trebuie să înceapă rapid discuţii cu Rusia pentru instituirea vizelor bilaterale de liberă circulaţie, în ciuda faptului că un astfel de demers ar putea pune fostul gigant comunist într-o lumină preferenţială faţă de alte state post-sovietice.
Romania TV
16 nov. 2011, 12:46
UE pregăteşte acordarea, preferenţială, de vize de liberă circulaţie Rusiei

Miniştrii de externe francez şi german au discutat iniţiativa „vize pentru Rusia” cu ocazia unui dineu la nivel restrâns desfăşurat duminică la Bruxelles, potrivit Euobserver.

O sursă din înalta diplomaţie poloneză, citată de Euobserver, a declarat marţi că Varşovia ar fi încântată de punerea în aplicare a planului.
Credem în desfiinţaera oricăror obstacole în calea libertăţii de a circula pentru turişti şi oameni de afaceri… Daca există state membre (UE n.a.) care doresc să treacă la liberalizarea vizelor cu Rusia salutăm acest lucru, Polonia fiind în avangarda procesului de liberalizare a traficului local de frontieră cu regiunea Kaliningrad„, a declarat sursa citată.
Sursa citată se referă la un acord oficial, la nivelul ministerelor de externe din Uniunea Europeană, ce prevede libera circulaţie pentru micul trafic comercial de frontieră între mica enclavă rusă şi zona comunitară şi care ar urma să intre în vigoare la sfârşitul anului viitor.
Întrebată, însă, dacă o măsură similară ar putea fi luată în discuţie în viitorul apropiat la nivelul preşedinţiei Uniunii Europene (asigurată în prezent de Varşovia) sursa EUobserver nu a putut da niciun detaliu.
Problema unor astfel de vize este intens politizată deoarece ar putea avansa ideea că Rusia are un regim preferenţial comparativ cu fostele ţări sovietice precum Georgia, Moldova sau Ucraina, consideră Euobserver. Fostele ţări-satelit ale Rusiei au fost deja obligate să investească în paşapoarte biometrice şi să-şi intensifice securitatea la graniţă, în ciuda aşa-numitului Parteneriat Est-european – un club al statelor apropiate UE şi care şi-au demonstrat ataşamentul pentru reforme democratice.
Un document semnat de ministrul german de externe, Guido Westerwelle şi omologul său polonez, Radek Sikorski, în acest sfârşit de săptămână, relevă statutul privilegiat al Rusiei. Miniştrii citaţi recunosc faptul că Moscova mai are multe de făcut în materie de instituire a democraţiei şi drepturilor omului dar notează că Rusia „deţine o puternică influenţă în zonă, oferă considerabile oportunităţi economice şi deţine enorme resurse naturale”. Documentul continuă, „Un puternic şi ambiţios parteneriat între UE şi Rusia nu doar că ar avea un efect pozitiv asupra securităţii dar ar întări masiv influenţa şi greutatea geopolitică a Europei”.
În ceea ce priveşte România ministrul de externe Teodor Baconschi a reafirmat, luni, opinia Bucureştiului de a se poziţiona împotriva oricărui tip de regim preferenţial pentru Moscova.
La dineul informal de duminică am cerut coerenţă regională. Regimul de vize n-ar trebui liberalizat doar pentru Rusia lăsând alte state-partenere să aştepte„,spunea Baconschi.
Discuţiile pe tema regimului liber de vize reprezintă parte a unui un proces al cărui final nu poate fi anticipat şi care se vor întinde pe termen lung. Ţări ca Ucraina şi Republica Moldova se află, teoretic, în pole-position-ul ridicării restricţiilor judecând după numărul şi importanţa reformelor sociale şi politice întreprinse.
EUobserver apreciază că Rusia reprezintă o provocare în privinţa imigraţiei ca a doua sursă mondială de solicitanţi de azil, după Afganistan. În plus, este puţin probabil ca Moscova să permită misiunilor UE să monitorizeze implementarea cerinţelor de securitate comunitare la frontiera sa „permeabilă” cu Kazakhstan-ul.
Europol a notat, în documentul său intitulat „Evaluarea ameninţărilor Crimei Organizate” pentru 2011, că liberalizarea vizelor cu Rusia ar putea conduce la „răspăndirea unor practici economico-sociale abuzive ” şi ar „oferi oportunităţi noi crimei organizate ce acţionează în domeniul imigraţiei ilegale”.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Planta pe care să o crești lângă căpșuni pentru a dubla recolta. Le stimulează creșterea natural
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scenariu negru pentru România. Dacă speculațiile se adeveresc, e grav
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Legea care se pregătește în România. Cine iese mai târziu la pensie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card