Raluca Prună: Câteva mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede

Ministrul Justiției, Raluca Prună, propune simplificarea modului în care sunt eliberați condiționat deținuții din penitenciare, susținând că de această procedură ar putea beneficia câteva mii de persoane.
Filip Stan
09 sept. 2016, 17:06
Raluca Prună: Câteva mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede

„Vorbim de câteva mii bune de persoane. Da, o să iasă mai mulți oameni, dar nu în orice condiții. Ca să poți fi eliberat condiționat trebuie să execuți o fracție din pedeapsă — așa se numește — și să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat. (…) Umblăm la eliberarea condiționată nu în sensul de a modifica fracția sau filosofia Codului penal, ci în sensul de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanțelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituția eliberării devine neinteresantă”, a spus Raluca Prună, potrivit Agerpres.

Declarația ministrului Justiției vine pe fondul proceselor pierdute de România la CEDO, din cauza supraaglomerării din penitenciare.

Una dintre soluțiile propuse de Raluca Prună constă într-un proiect legislativ prin care să fie introduse amendamente care să reducă în instanțe numărul amânărilor nejustificate privind eliberarea condiționată pentru deținuții care dau dovadă de un comportament exemplar și care au executat fracția obligatorie din pedeapsă.

O altă soluție pentru rezolvarea acestei probleme ar fi construirea de noi penitenciare, însă aceasta presupune costuri mari pentru buget.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Alimentul care te lasă fără permis. Nu ai voie să-l mănânci dacă te urci la volan
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Basmul lui Harry și al lui Meghan a luat sfârșit. Doar atât au rezistat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Minge de foc traversează cerul deasupra Statuii Libertății, provocând panică și investigații ample
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'