Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, băieţelul, lăsat nesupravegheat de către părinţi, a fost lovit de un şofer care, aflat la volanul unei maşini, executa, fără să se asigure, o manevră de mers înapoi pe drumul din localitatea Tamaşi.
Fără să coboare din autoturism pentru a vedea care este starea copilului, şoferul a demarat în trombă, părăsind locul accidentului.
„În urma cercetărilor declanşate de poliţişti, şoferul a fost identificat, fiind vorba de un tânăr de 24 de ani, din Bacău. Autorul accidentului a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
În ceea ce-l priveşte de copilul accidentat, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, starea lui fiind stabilă.